
Cu sfinţii odihneşte
Traian Dorz - Cântarea Învierii
Cu sfinţii odihneşte
Hristoase-n Cerul Sfânt
pe robul Tău ce vine
acum de pe pământ.
Şi unde nu-i durere
nici lacrimi, nici suspin
ci viaţă fără moarte
aşează-l Tu - amin.
Tu Cel fără de moarte
ce ne-ai zidit din lut
Tu Singur poţi Hristoase
să-i ierţi tot ce-a făcut.
Tu Cel ce vezi că viaţa
e-o clipă pe pământ
fă-i loc pe veşnicie
la Sânul Tău cel sfânt.
Tu Cel ce ştii că-n lume
el multe-a pătimit
fă-i loc de mângâiere
în Raiul fericit.
Tu Cel ce eşti Odihna
şi viaţa celor buni
primeşte ale noastre
cântări şi rugăciuni.