
Cum ai vrea să spui!
Traian Dorz - Cântările Eterne
Cum ai vrea să spui odată
pocăință - lui Isus
însă vremea pocăinței
în zadar - dacă s-a dus
poți tot plânge și tot geme,
în zadar, dacă s-a dus!
Cum ai vrea să faci odată
tot ce bine n-ai făcut
dar și binele-are-o vreme
poți tot vrea, dac-a trecut
poți tot zice, poți tot cere,
în zadar dac-a trecut.
Cum ai vrea să-ntorci odată
de pe drumul tău pustiu
dar nici scumpa mântuire
n-o mai afli prea târziu
poți s-o cauți și-o poți tot cere,
în zadar când e târziu!
Cum ai vrea să-ți cauți odată
frații tăi de legământ
dar și frații buni de astăzi
vine-o zi când nu mai sunt
poți să-i strigi și-i poți tot cere,
- în zadar când nu mai sunt!
Află-L până poți pe Domnul
caută-L până-L poți găsi
căci și vremea mântuirii
în curând nu va mai fi
și-atunci poți tot vrea și cere,
- în zadar, nu va mai fi!