Cum s-a început mişcarea cu Oastea Domnului

Planul cu Oastea Domnului a ieşit la Anul Nou 1923. A ieşit dintr-o rugăciune. Mâhnit în sufletul meu de felul păgân şi păcătos cum trec creştinii dintr-un an într-altul cu beţii şi îmbătări de cap, m-am rugat Bunului Dumnezeu să ne dea o putere mai multă contra întunericului, contra răutăţilor şi contra vrăjmaşului diavol.

Rugăciunea s-a prefăcut - sau mai bine zis - Domnul a prefăcut-o - într-un fel de chemare la o hotărâre contra beţiilor şi sudalmelor. Această chemare s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923 al Luminii Satelor, însoţită de o Hotărâre, un legământ contra beţiilor şi sudalmelor. Chemarea spunea între altele:

Veniţi să facem o intrare creştinească în Anul cel Nou. Avem noi românii două mari păcate care mai ales ne strică sufletul şi traiul cel creştinesc: sudalma şi beţia.

Veniţi să facem o hotărâre şi o întovărăşire de luptă împotriva lor ca să le scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri.

Chemarea a răzbit în suflete. Era venită şi pornită de la Domnul de sus. Valurile ei au crescut an de an. Azi, Oastea Domnului are ostaşi în toată ţara.

Dar Oastea Domnului a crescut nu numai cu numărul, ci a crescut şi în darul lui Dumnezeu. Azi, Oastea Domnului nu e numai o mişcare antialcoolică, ci e o mare mişcare de renaştere sufletească, de înnoire şi primenire a vieţii celei sufleteşti şi creştineşti.

Contrar altor societăţi, Oastea Domnului n-a păşit în lume cu statute şi regulamente. Ea ţine să sloboadă mai întâi izvorul apelor vii căci fără de aceste ape, toate săpăturile regulamentelor n-ajung nimic. Revărsarea apelor vii îşi sapă ea singură albia.

Dăm totuşi în paginile următoare câteva din principalele reguli ale Oastei Domnului.