Foto Traian Dorz

Cum să pot mustra păcatul?

Traian Dorz - Cântările din Urmă

Cum să pot mustra păcatul
altora, cu glasul sus
când în viaţa mea el este
în tot văzul lumii pus?
Scoate Doamne, scoate Doamne
răul din viaţa mea
după-aceea, după-aceea
eu din alţii-l voi putea.
Cum să pot să-ndrum copiii
altora, pe-un drum frumos
când ai mei se pierd în lume
şi nu-i chem după Hristos?
Cum să pot să fac lucrarea
harului, în chip curat
când în viaţa mea sfinţirea
n-a rodit cu-adevărat?
Cum să-L pot sluji pe Domnul
când eu trag al lumii ham?
- Nu-i de-ajuns să vreau lumina
trebuie să lupt s-o am!
Doamne, ca să am putere
să fac slujba celor buni
nalţă-mi viaţa pe Taborul
de-nfrânări şi rugăciuni!