Cum se pedepseau mai demult înjurăturile

- dovezi scoase din Biblie și din istorie -

Sudalma a fost socotită în toate vremile și la toate popoarele ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii și suduitorul era pedepsit fără cruțare. În Biblia Vechiului Testament, suduitorul era omorât cu pietre. Această grozavă lege o dăduse lui Moise Însuși Dumnezeu, căci iată ce spune Biblia:

Fiul unei femei israelite și al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit. Fiul femeii israelite a hulit și a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Șelomit, fata lui Dibri, din seminția lui Dan. L-au aruncat în temniță, până va spune Moise ce va porunci Domnul. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toți cei ce l-au auzit, să-și pună mâinile pe capul lui, și toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Să vorbești copiilor lui Israel și să le spui: Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, își va lua pedeapsa pentru păcatul lui. Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băștinaș, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu (Levitic 24, 10-16).

Evreii când auzeau pe unul de ai lor suduind pe Iehova, își astupau urechile și fugeau rupându-și hainele.

Istoria ne spune că romanii și grecii așijderea ucideau pe cei ce înjurau pe zeii lor (cei făcuți din piatră și metal).

Pe timpul lui Ludovic al IX-lea, în Franța suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgați în niște saci și aruncați în apă. Pe timpul lui Ludovic al IX-lea se pedepseau nu numai cel ce suduia, ci și cel ce auzea pe cineva suduind și nu îl arăta.

Pe vremea lui Matei Basarab și a lui Vasile Lupu, domni ai țărilor românești, erau și în țara românească legi aspre contra suduitorilor. Cu vremea însă legile și oamenii s-au civilizat; s-au civilizat atât de mult încât oamenii de azi se culcă și se scoală cu sudalma în gură; suduie până și pruncii cei răi. Această stare trebuie să înceteze. Cei credincioși nu mai putem suferi s-auzim mereu cum necredincioșii ne vatămă ceea ce avem noi mai scump: Dumnezeirea.