Cum se pedepseau mai demult înjurăturile

- dovezi scoase din Biblie şi din istorie -

Sudalma a fost socotită în toate vremile şi la toate popoarele ca o grea vătămare adusă Dumnezeirii şi suduitorul era pedepsit fără cruţare. În Biblia Vechiului Testament, suduitorul era omorât cu pietre. Această grozavă lege o dăduse lui Moise Însuşi Dumnezeu, căci iată ce spune Biblia:

Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan. L-au aruncat în temniţă, până va spune Moise ce va porunci Domnul. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei ce l-au auzit, să-şi pună mâinile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui. Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu (Levitic 24, 10-16).

Evreii când auzeau pe unul de ai lor suduind pe Iehova, îşi astupau urechile şi fugeau rupându-şi hainele.

Istoria ne spune că romanii şi grecii aşijderea ucideau pe cei ce înjurau pe zeii lor (cei făcuţi din piatră şi metal).

Pe timpul lui Ludovic al IX-lea, în Franţa suduitorii se pedepseau cu două feluri de pedepse cumplite: ori li se străpungea limba cu un fier ars, ori erau băgaţi în nişte saci şi aruncaţi în apă. Pe timpul lui Ludovic al IX-lea se pedepseau nu numai cel ce suduia, ci şi cel ce auzea pe cineva suduind şi nu îl arăta.

Pe vremea lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu, domni ai ţărilor româneşti, erau şi în ţara românească legi aspre contra suduitorilor. Cu vremea însă legile şi oamenii s-au civilizat; s-au civilizat atât de mult încât oamenii de azi se culcă şi se scoală cu sudalma în gură; suduie până şi pruncii cei răi. Această stare trebuie să înceteze. Cei credincioşi nu mai putem suferi s-auzim mereu cum necredincioşii ne vatămă ceea ce avem noi mai scump: Dumnezeirea.