Curând îmi vei lua
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Curând îmi vei lua lumina din locul unde arde-acum
și-ai să mi-o duci să-mi lumineze doar mie-nsinguratul drum
toți cei ce-au început să-ntoarcă, sătui privirea dinspre ea
puțină vreme, n-aibă grijă, - și-apoi nici n-o vor mai vedea.
Le va rămâne numai locul pustiu din care-au dispărut
spre care când și când să-ntoarcă doar va apare ce-a trecut
sau cu vreo rază de nădejde căutându-și sprijin în zadar
- atunci putea-vor să-și tot ceară iertare unui gând amar!
Sunt cel din urmă, mi se pare, ce apăr duhul cel dintâi
un zid în calea rătăcirii, - dar nu mult am să mai rămâi
ceilalți ai mei toți sunt morminte și raze într-un rai slăvit
curând voi fi și eu acolo, - vă las la cel ce l-ați primit.
Un alt isus, alt duh și altă învățătură v-ați ales
cu astea vă veți strânge sigur, curând un blestemat cules.
Eu am să-mi iau plângând trecutul cu steaguri și cu-naintași
căci Cerul nu vă crede vrednici să-i mai aveți nici un urmaș.
Au să mă plângă poate cele cinci străzi cu câte-un nume sfânt
dintr-un oraș în care Oastea mai are numai un mormânt
vor mai voi să mă oprească, poate-un uitat, sau poate doi
ce, chiar mergând în prăbușire, din când în când privesc napoi.
Dar calea mea e hotărâtă și timpul meu s-a isprăvit
rămână Absalom stăpânul peste-un Ierusalim orbit.
Petrece-ți duh al uzurpării, cântând cu gură largă-acum
căci dedesubtul tău e focul, iar pe deasupra ta e fum!...