
Cuvânt înainte la ediția 1
Pr. Iosif Trifa - 600 de istorioare
În vestirea mântuirii sufletești, pildele și istorioarele își au, și ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere și rămân în sufletul și inima cititorilor și ascultătorilor. De multe ori, o pildă potrivită face cât o predică întreagă. Ținând seamă de acest lucru, am aflat de bine să strâng la un loc istorioarele mele, să le completez și să le trimit prin țară, ca pe niște spice sufletești.
Am făgăduit cititorilor o mie de istorioare, dar Domnul ne-a ajutat să trecem peste această făgăduință. Avem în pregătire peste cinci mii de istorioare. Planul nostru e făcut așa: le vom da în cărticele mici, ieftine, de câte o sută de istorioare și, când se împlinește prima mie, cărticelele se vor lega în una singură și vom continua. În felul acesta, cei dornici de hrană sufletească vor putea avea niște cărți de mare preț, cumpărate pe rând și ieftin.
Vom spune și aici că pe cele mai multe din aceste istorioare ni le-a dat Duhul Sfânt, pe altele le-am aflat prin diferite cărți și le-am prelucrat după înțelesul poporului.
Am alergat ca o albină, din floare în floare, să strâng și cu aceste istorioare miere pentru hrana cea duhovnicească a poporului.
Prima carte din aceste istorioare o trimit dintr-un sanatoriu, unde Domnul m-a chemat din nou în școala cea mare și tainică a suferințelor.
Părintele IOSIF TRIFA
Binecuvântează, Preabunule Doamne, și acest început și ne ajută să-l ducem la bun sfârșit! Iar pe cei ce vor citi aceste istorioare ajută-i să Te afle pe Tine și mântuirea sufletului lor!
Geoagiu, la 1 oct. 1930
IOSIF TRIFA - preot
redactorul foii «Oastea Domnului»