Cuvânt înainte
Ovidiu Rus - Strângeți fărâmiturile Vol. 8
Un nou volum al lucrării Strângeți fărâmiturile, inițiate de fratele Traian Dorz, vine să se ofere ca hrană duhovnicească pentru anii care vor urma.
Dacă a avut vreo însemnătate Oastea Domnului pentru România, asta a fost pentru că ea a creat valori. Valori care țin de suflet, de educație, de caracter... de viața spirituală.
Pentru cine acestea mai au astăzi vreo relevanță și vreun preț... pentru cei care nu consideră că acestor lucruri „le-a trecut vremea”, am încercat să adunăm, spre a le pune la îndemână, încă un volum de texte care îndrumă, care orientează și îndeamnă spre însușirea lor.
Dacă în vremurile dinainte de 1989, lipsa de hrană duhovnicească consta în imposibilitatea tipăririi și multiplicării unor astfel de scrieri, în vremurile noastre foamea de Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă prin lipsa cuvântului „cu putere multă”. Asistăm, din păcate, la o depreciere a vorbirilor din Oastea Domnului, tot mai rari fiind frații familiarizați cu meditația biblică, cu adâncirea în cuvântul Evangheliei, dar și cu valorile promovate de Lucrare la început și în deceniile ei în care a adus rod bogat. Dovada că este așa o constituie chiar și conținutul acestei cărți comparat cu ceea ce auzim astăzi prin adunări. Diferența aceasta evidentă credem că ar trebui să trezească oricărui cititor sincer niște întrebări: spre unde ne îndreptăm și, mergând așa, ce vom ajunge poate în scurt timp? În ce măsură mai suntem în realitate ceea ce spunem că suntem? Nu are nimeni nici o responsabilitate pentru aceste stări de lucruri, ci totul e foarte bine așa cum este? Mai așteaptă ceva Dumnezeu de la noi, ori nu ne mai rămâne decât să așteptăm noi judecata Sa ...
Fratele Traian Dorz a îndemnat mereu spre strângerea acestor fărâmituri de pâine cerească, pentru vremea când ea nu va mai fi. Sugestivă și edificatoare în acest sens este o relatare făcută într-una din scrierile sale, pe care o redăm aici:
Traian Dorz, Hristos - mărturia mea, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, p. 306-307
Pe bietul profesor îl vedeam acum mâncând direct cu gura dintr-o pâine întreagă și goală, ca atunci la colonie, noaptea, din varza lui întreagă și goală. Pe jos îi cădeau fărâmiturile din pâine, iar el, aplecându-se atent se uita după ele și, cu cele trei degete de la mâna dreaptă cu care se face cruce, lua fiecare fărâmitură de pe jos, de pe haine, de pe unde căzuse și o ducea la gură ca pe o bucățică de cuminecătură. (...)
Acum mușca dintr-o pâine întreagă. Mă uitam pe furiș la el cum îi curgeau lacrimi pe pâinea pe care o ducea la gură cu mâinile tremurânde. De când nu mai avuseserăm noi în mâini o pâine întreagă!... (...)
Eu mă gândeam la cuvântul Mântuitorului Care a zis: „ Strângeți fărâmiturile!”. Chiar dacă aveți atâta pâine cât să săturați cinci mii de oameni în pustie, totuși strângeți fărâmiturile, fiindcă nu știți ce vremuri vor veni. Se poate să vină vremuri de foamete și de necaz - și până aveți fărâmituri, nu muriți de foame”.
Așadar:
Veniți toți cei flămânzi, strângeți și folosiți cu grijă și cu cumpătare, căci poate iarna ce vine va fi aspră. Drumul prin pustiul vostru poate fi încă lung...
Iar până la Primăvara Dulce mai poate fi mult. Strângeți și îngrijiți, să aveți îndeajuns pentru voi - și să mai puteți da și altora.
13 decembrie 2024
Ovidiu Rus