Da, numai fericirea şi îndurarea
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Ce fericită a fost viaţa mea cât am vegheat ascultând la tăcerile Tale!
2 - Nopţile mele au fost pline de lumină şi toate hotarele mele au fost pline de armonii cereşti.
3 - Şoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci şi cântările cele mai fericite pentru urechile mele.
4 - Presimţirile Tale minunate erau îndurări pline de limpezime pentru mintea mea.
Şi visul meu cel mai înalt se prefăcuse în Tabor strălucit sub picioarele mele.
5 - Trăind acolo ar fi trebuit să nu mai pot muri niciodată.
6 - Cântând aşa, ar fi trebuit să nu mai pot plânge niciodată.
7 - Umblând sprijinit aşa de umărul Tău, să nu mai pot cădea niciodată.
8 - Şi dobândind în aşa măsură încrederea Ta, să nu mai poată face nimic pe lumea aceasta ca să nu-Ţi trădez niciodată iubirea.
9 - Nimeni poate n-a mai văzut din partea Ta ceea ce am văzut eu.
10 - Nimănui poate nu i-ai mai spus cuvintele de iubire pe care mi le-ai spus mie,
11 - faţă de nici un suflet poate, n-ai mai fost cum ai fost faţă de mine,
12 - nimănuia poate nu i-ai fost ceea ce mi-ai fost mie - şi nimeni poate nu Ţi-a fost Ţie ceea ce mi se părea că-Ţi sunt eu.
13 - Cui i-ai mai fost un Păstor atât de Bun, şi pe cine l-ai mai făcut Tu să nu ducă lipsă chiar de nimic, aşa cum m-ai făcut pe mine?
14 - Pe cine ai mai purtat Tu la păşuni atât de verzi şi la ape atât de odihnitoare?
15 - Al cui suflet l-ai mai putut înviora Tu cu atâtea binecuvântări cereşti, şi pe cine ai mai povăţuit Tu cu atâta blândeţe şi răbdare pe căile dreptelor învăţături ale Tale?
16 - Cu cine oare să fi fost Tu atât de apropiat şi de întăritor prin toate văile umbrei morţii prin care am umblat eu - precum ai fost cu mine?
17 - Pe cine ai mai mângâiat Tu oare aşa cum m-ai mângâiat pe mine, cu toiagul sprijinului Tău Puternic - şi cu mustrările milei Tale iubitoare?
18 - Cui i-ai mai întins Tu vreodată o masă atât de plină de mulţumiri şi de izbăviri în faţa potrivnicilor săi?
19 - Peste al cui cap ai mai turnat Tu atâta untdelemn de binecuvântări şi de inspiraţii divine?
20 - Paharul cui a mai fost atât de plin ca al meu?
- atunci de ce n-am putut rămâne tot aşa veşnic?
21 - Da, numai fericirea si îndurarea m-au însoţit în toate zilele vieţii mele,
în toate stările prin care m-ai trecut
şi în toate locurile prin care m-ai purtat.
O, cât de nemărginit de Bun ai fost cu mine...
22 - Ca şi cum Tu nu m-ai fi avut decât pe mine singur în grija şi în dragostea Ta!
23 - O, în ce lumină îmi porunceai toate acestea să trăiesc şi să mor!
24 - O, dacă moartea strălucită m-ar fi încununat în clipa acestei supreme vieţuiri, în marea clipă a îmbrăţişării Tale, dinainte de ispita mea.
25 - Dar a trebuit să mai trăiesc, să mă mai prăbuşesc şi să mai ard
ca să-Ţi fiu martor şi mai adevărat.