Da, numai fericirea și îndurarea
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Ce fericită a fost viața mea cât am vegheat ascultând la tăcerile Tale!
2 - Nopțile mele au fost pline de lumină și toate hotarele mele au fost pline de armonii cerești.
3 - Șoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci și cântările cele mai fericite pentru urechile mele.
4 - Presimțirile Tale minunate erau îndurări pline de limpezime pentru mintea mea.
Și visul meu cel mai înalt se prefăcuse în Tabor strălucit sub picioarele mele.
5 - Trăind acolo ar fi trebuit să nu mai pot muri niciodată.
6 - Cântând așa, ar fi trebuit să nu mai pot plânge niciodată.
7 - Umblând sprijinit așa de umărul Tău, să nu mai pot cădea niciodată.
8 - Și dobândind în așa măsură încrederea Ta, să nu mai poată face nimic pe lumea aceasta ca să nu-Ți trădez niciodată iubirea.
9 - Nimeni poate n-a mai văzut din partea Ta ceea ce am văzut eu.
10 - Nimănui poate nu i-ai mai spus cuvintele de iubire pe care mi le-ai spus mie,
11 - față de nici un suflet poate, n-ai mai fost cum ai fost față de mine,
12 - nimănuia poate nu i-ai fost ceea ce mi-ai fost mie - și nimeni poate nu Ți-a fost Ție ceea ce mi se părea că-Ți sunt eu.
13 - Cui i-ai mai fost un Păstor atât de Bun, și pe cine l-ai mai făcut Tu să nu ducă lipsă chiar de nimic, așa cum m-ai făcut pe mine?
14 - Pe cine ai mai purtat Tu la pășuni atât de verzi și la ape atât de odihnitoare?
15 - Al cui suflet l-ai mai putut înviora Tu cu atâtea binecuvântări cerești, și pe cine ai mai povățuit Tu cu atâta blândețe și răbdare pe căile dreptelor învățături ale Tale?
16 - Cu cine oare să fi fost Tu atât de apropiat și de întăritor prin toate văile umbrei morții prin care am umblat eu - precum ai fost cu mine?
17 - Pe cine ai mai mângâiat Tu oare așa cum m-ai mângâiat pe mine, cu toiagul sprijinului Tău Puternic - și cu mustrările milei Tale iubitoare?
18 - Cui i-ai mai întins Tu vreodată o masă atât de plină de mulțumiri și de izbăviri în fața potrivnicilor săi?
19 - Peste al cui cap ai mai turnat Tu atâta untdelemn de binecuvântări și de inspirații divine?
20 - Paharul cui a mai fost atât de plin ca al meu?
- atunci de ce n-am putut rămâne tot așa veșnic?
21 - Da, numai fericirea si îndurarea m-au însoțit în toate zilele vieții mele,
în toate stările prin care m-ai trecut
și în toate locurile prin care m-ai purtat.
O, cât de nemărginit de Bun ai fost cu mine...
22 - Ca și cum Tu nu m-ai fi avut decât pe mine singur în grija și în dragostea Ta!
23 - O, în ce lumină îmi porunceai toate acestea să trăiesc și să mor!
24 - O, dacă moartea strălucită m-ar fi încununat în clipa acestei supreme viețuiri, în marea clipă a îmbrățișării Tale, dinainte de ispita mea.
25 - Dar a trebuit să mai trăiesc, să mă mai prăbușesc și să mai ard
ca să-Ți fiu martor și mai adevărat.