Foto Traian Dorz

Dacă nu-l atrage Tatăl

Traian Dorz - Hristos - Pâinea noastră

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.
Dacă nu te atrage în Casa Domnului dragostea de Dumnezeu,
dacă nu te atrage în Lucrarea Domnului râvna pentru propovăduirea Evangheliei și iubirea față de sufletele semenilor tăi neștiutori și nemântuiți,
dacă nu te atrag spre cineva gânduri curate, intenții cinstite și scopuri frumoase,
- mai bine să nu te duci nici în Casa Domnului,
nici în Lucrarea Domnului,
nici în casa nimănui.
Dacă nu te pregătești cu vrednicie pentru masa Domnului și pentru Nunta Lui, mai bine să nu te duci. Decât să mergi acolo cu haina murdară sau cu intenții murdare. Căci totdeauna ești în primejdie să fii pedepsit de Dumnezeu.
De aceea ori de câte ori vei simți îndemnul de a te apropia de ceva sau de cineva, cercetează-te bine și cercetează-ți cu stăruință inima să vezi sigur cine te atrage acolo: Duhul Cel Ceresc, sau alt duh.
Dragostea lui Dumnezeu, sau altă dragoste.
Foloasele lui Hristos sau alte foloase.
Căci dacă nu te atrage Tatăl, nu vei ajunge niciodată la Hristos, ci vei ajunge la pierzare.
Sfinte Tatăl Bun din Ceruri,
Te rog din sufletul meu să-mi trimiți pe Sfântul Duh, care să mă atragă totdeauna spre ceea ce este voia Ta și scopul Tău,
pentru ca totdeauna să ajung la Dumnezeul meu Isus Hristos
și astfel să-Ți fiu un vas folositor Ție.
Amin.
Articol 92 din 145
Folosește săgețile ← → pentru navigare