
Dacă vrei să ştii
Traian Dorz - Cântarea Învierii
Dacă vrei să ştii ce-i mila
pentru cei din chin nespus
şi cum să le-alini durerea,
- du-te la Isus, vezi-L pe Isus
El ţi-arată cum e mila
pentru cei din chin nespus.
Ca să ştii ce-i rugăciunea
care-i ascultată Sus,
rugăciunea-adevărată,
- du-te la Isus, vezi-L pe Isus
El te-nvaţă rugăciunea
care-i ascultată Sus.
Dacă vrei să-nveţi iertarea
care Dumnezeu a spus
bunătatea şi-ndurarea,
- du-te la Isus, vezi-L pe Isus
El te-nvaţă ce-i iertarea
care Dumnezeu a spus.
Ca să ştii ce-i suferinţa
care viaţa ne-a adus
şi în care-i biruinţa,
- du-te la Isus, vezi-L pe Isus
El, Cel Sfânt, e Suferinţa
care viaţa ne-a adus...