Foto Traian Dorz

De-aş afla odată

Traian Dorz - Cântările Căinței

De-aş afla odată locul
unde mi-am pierdut cuvântul
l-aş căuta cu mâini de sânge
scormonind pământul...
Doamne, dă-mi odată
starea neuitată
care am avut
până n-am căzut, până n-am căzut
care o aveam
când curat eram, când curat eram...
De-aş afla odată ceasul
unde mi-am călcat iubirea
l-aş spăla cu plâns de flăcări
chiar de mi-aş topi privirea...
De-aş afla odată starea
lacrimilor sărutate
dintr-o dată le-aş da jertfa
celor câte-s mai curate.
De-aş afla odată focul
care-mi arse legământul
l-aş ruga cu şapte-altare
ca să-i cureţe veşmântul.
Căci de-acolo Drag Isuse
unde m-am pierdut cu Tine
am doi morţi mai scumpi ca toată
viaţa inimii din mine!