
De ce nu-și mută marea...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
De ce nu-și mută marea țărmul,
de ce nu-și schimbă râul valea
de ce nu-și lasă munții locul
de ce nu-și uită vremea calea?
De ce nu-și pierde luna drumul,
ori soarele cărarea sa
de ce și stelele și zorii și-amurgul,
- spune tu de ce -
rămân și merg
pe locul unde-au fost din Ziua cea Dintâi?
- Credința oare nu-i tot astfel,
iubirea oare nu-i ca ele?
Dar legământul,
care este cât toate-acestea la un loc?
cum crezi că-l poți călca
și totuși, să nu mori veșnic blestemat?