Foto Traian Dorz

De ce turbaţi de mânie împotriva Mea?

Traian Dorz - Hristos - Învățătorul nostru

Dacă un om primeşte tăierea împrejur în ziua Sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce turbaţi de mânie împotriva Mea, pentru că am însănătoşit un om întreg în ziua Sabatului?
Am mai spus că mânia şi ura faţă de Hristos,
ca şi dezbinarea între ai Săi,
este stârnită şi întrebuinţată totdeauna numai de câţiva interesaţi care ştiu foarte frumos să-şi ascundă interesele şi planurile vinovate, sub forme şi lozinci pentru care norodul poate fi uşor atras şi agitat.
Căci norodul, neaţâţat de cineva, nu-L urăşte pe Hristos.
Norodul, când nu-i influenţat spre rău, Îl doreşte şi Îl caută pe Domnul, simţindu-L Singurul său Binefăcător.
Dar acum iată că norodul ajunsese turbat de mânie împotriva Domnului şi nici măcar nu ştia pentru ce ajunsese în starea aceasta.
Norodul turba de mânie şi spunea hule fioroase împotriva Domnului, fără să-şi dea măcar seama pentru ce face această crimă.
Căci cei care aveau tot interesul ca poporul să fie certat cu Isus, lucrau cu şiretenie.
Vrăjmaşii care se temeau ca poporul să nu ajungă să fie luminat... care erau interesaţi ca poporul să rămână pe totdeauna în neştiinţă şi în întuneric,
în habotnicie şi în superstiţii,
în păcate şi în bigotism, vrăjmaşii aceştia aţâţaţi de diavolul, foloseau orice prilej ca să-L înfăţişeze pe Hristos ca pe un hulitor de Dumnezeu, pentru a-i îndepărta pe oameni de El, Luminătorul Cel Adevărat al lor
şi de a-i ţinea mai departe în întuneric, ca să-i poată ei exploata cu uşurinţă.
Îl înfăţişau pe Isus ca pe un dărâmător al Templului,
ca pe un călcător al Legii şi Sabatului,
ca pe un duşman al celor sfinte,
- căci în felul acesta puteau cu uşurinţă să ridice un zid de netrecut între Hristos şi popor.
Dus şi amăgit de către aţâţători în felul acesta, bietul popor prostit şi aprins de mânie,
nu mai putea nici asculta şi nici primi nimic din toată învăţătura Dumnezeiască a lui Isus.
În felul acesta toată propovăduirea înnoitoare a Domnului, credeau vrăjmaşii că poate fi zădărnicită şi toată activitatea începută de El, se va sfârşi în neputinţă.
Făcându-l pe popor să-L respingă pe Hristos, oamenii vor rămânea şi pe mai departe tot aceeaşi grămadă de oi,
mânate după voie, şi mulse după nevoie,
fără nici o împotrivire şi fără nici o cunoştinţă.
Iar bietul popor nu-şi dădea seama de planurile viclene ale asupritorilor săi şi a căzut în cursa lor. Şi astfel iată-i cum ajunseseră turbaţi de mânie, hulitori de Dumnezeu şi gata să ucidă.
Şi tocmai pe Hristos, care venea să-i scape de asuprirea şi de asupritorii care îl nefericesc...
O, încă odată: nici un fel de oameni nu sunt aşa de vrăjmaşi faţă de Hristos, ca aceia care au de apărat interese de sectă, de partidă, de mândrie sau de profesiune, pe care Hristos le-a condamnat şi le nimiceşte totdeauna.
Pe aceşti oameni, nimic nu-i mulţumeşte şi nimic nu le poate da liniştea, decât uciderea lui Hristos.
Iar pentru ajungerea scopului acestuia, nici o cale nu-i mai sigură decât aţâţarea mâniei norodului.
Mânia aceasta cu nimic nu se poate aprinde mai repede şi mai sigur decât cu minciuna pericolului confesional, împotriva adevăratei trăiri a credinţei vii în Hristos.
Căci nici o minciună nu-i mai primejdioasă ca aceea care pare că are şi un strop de adevăr în ea.
O Doamne Isuse, Binefăcătorul plin de milă al tuturor celor neştiutori,
ai milă totdeauna de bietul popor lipsit de Tine,
dar mai ales ai milă de el atunci când ajunge îndrumat de cei care nu-l iubesc,
care nu-i caută salvarea lui prin ridicarea spre lumină şi fericirea cunoaşterii Tale.
Rânduieşte în viaţa omenirii vremuri de pace şi libertate deplină,
şi dă-i îndrumători sănătoşi la minte şi la inimă, spre mântuirea întregii Tale turme,
căci pentru aceasta ai murit şi ai înviat Tu.
Amin.
+
Nu lăsa să te învingă niciodată vrăjmăşia
biruieşte şi iuţimea, stăpâneşte-ţi şi mânia
căci mânia-i răzbunarea ta asupra vieţii tale
răul ce ţi-l faci tu ţie, pentru-a altora greşale.
+
Celui ce-ţi vorbeşte rece plin de ură şi mânie
cald vorbeşte-i totdeauna fără nici o duşmănie
căci mereu în foc ţinându-l chiar şi fierul se îndoaie
şi nu-i suflet ca iubirea îndelungă să nu-l moaie.