Foto Traian Dorz

De dorul Tău Isus Iubit

Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele

De dorul Tău Isus Iubit
în dragostea Ta arse
și inima spre Răsărit
și fața mi-s întoarse
Isus, Isus... și Te-așteptăm
cum crinii-așteaptă rouă
privind spre ceruri Te chemăm
cu mâinile-amândouă.
Treci peste anii viitori
Isuse Drag, și vină
ne du mai sus, mai sus de zori
spre Țara de Lumină
și-n clipa când ni-i cununa
cu-a Slavei Tale Taine
schimbați ca Tine vom purta
a Păcii albe haine.
Iar noi Iubit și Drag Isus
Ți-om da cu brațe pline
toți crinii dorului nespus
și-ai dragostei de Tine
și Ți-i vom presăra în drum
cu-o veșnică-nchinare
precum Îți presărăm acum
a dragostei cântare.
În zorii fiecărei luni
vom strânge cu uimire
din pomii Veșnicei Minuni
noi roduri de iubire
și-Ți vom cânta Isus Iubit
de drag o veșnicie
că Te-am chemat și Te-am dorit
cât nimenea nu știe.
Articol 7 din 199
Folosește săgețile ← → pentru navigare