Foto Traian Dorz

De firul acestei clipe

Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele

1 - Însoțitorul meu Binecuvântat, Pilda și Puterea mea, - spune-mi astăzi care trebuie să fie relația mea cu lumea?
2 - Până unde trebuie să merg în legăturile mele cu cei între care trăiesc, muncesc, umblu? Și de unde trebuie să-mi rup orice legătură cu ei?
3 - Felul în care se poate desfășura bine toată umblarea ta prin lume și printre oameni, depinde în totul numai de felul în care se desfășoară fericit umblarea ta cu Mine.
4 - Lumea este câmpul tău de muncă și de luptă pentru tine și pentru Mine.
5 - Întâi pentru tine... Pentru că de munca și de lupta ta cea bună din lume depinde curăția cugetului tău, pacea conștiințe tale, împlinirea datoriilor pentru care ai fost zidit în Mine, cinstea numelui tău, fericirea vieții tale și - până la urmă - mântuirea și slava ta veșnică.
6 - Apoi pentru Mine... Pentru că de munca și de lupta ta hotărâtă și stăruitoare în slujba Mea depinde înaintarea Evangheliei, biruința Luminii, însănătoșirea vieții, mântuirea semenilor tăi, nimicirea păcatului - și împlinirea planurilor lui Dumnezeu.
7 - Timpul tău de muncă și de luptă este numai cât azi.
Scurtimea vieții tale pe lume este doar cât o zi, cât azi.
8 - Ieri a fost veșnicia din care ai ieșit, mâine va fi veșnicia în care vei intra.
9 - Între aceste două veșnicii este clipa ta, timpul tău de azi.
10 - În timpul acesta tu trebuie să arați pentru ce ai venit în lumea aceasta. Și la ce te vei duce în cealaltă.
11 - Totul, pentru tine depinde de aceste două cuvinte: aici și acum.
12 - Dacă aici și acum - tu ești în Mine, aici și acum tu îți vei câștiga viața și slava veșnică, mântuindu-te pe tine și pe mulți.
13 - Dacă aici și acum tu nu ești în Mine, vei cădea în osândă și în moarte veșnică, pierzându-te pe tine și pe mulți.
14 - Astfel totul depinde dacă tu ești sau nu ești în Mine.
15 - Dacă ești și dacă rămâi în Mine, poți să mergi oriunde, poți să stai cu oricine și poți să faci orice. Pentru că oriunde vei merge vei fi folositor. Oriunde vei sta, vei fi necesar. Orice vei face, va fi bine.
16 - Dacă nu ești în Mine - sau dacă nu rămâi în totul cu o inimă trează în Duhul Meu, - mai bine să nu te duci nicăieri și să nu stai cu nimeni.
17 - Pentru că oriunde vei merge vei fi un prilej de poticnire pentru credincioși, un prilej de ocară pentru Evanghelie și un prilej de întristare pentru Duhul Sfânt.
18 - Dacă ești în Mine, oriunde vei merge vei duce cu tine lumina adevărului, căldura dragostei, bucuria mântuirii. - Și vei fi binecuvântat și tu și lucrul tău și Domnul care te-a trimis.
19 - Dacă nu ești în Mine, oriunde vei merge vei duce ușurătate, rătăcire și întuneric, degradând viața duhovnicească, tulburând sufletele curate, întinând cugetele multora.
20 - Astfel lucrarea ta va fi nimicită, sufletul tău osândit și veșnicia ta întunecată.
21 - Alege hotărât și veghează neîncetat!
Căci veșnicia ta și a multora poate atârna numai de firul acestei clipe!
Articol 107 din 112
Folosește săgețile ← → pentru navigare