Foto Traian Dorz

De orişiunde am sosit

Traian Dorz - Cântarea Învierii

De orişiunde am sosit
Te-am regăsit pe Tine
şi-oricât eram de obosit
Isuse Drag s-a-nveselit
tot ce plânsese-n mine.
La capătul oricăror căi
mă aşteptai întruna
şi dragostea din ochii Tăi
mi-a stins a temerii văpăi
în zâmbet totdeauna.
La orişice răscruce grea
mi Te iveai în faţă
să-mi îndrumezi cărarea mea
să ocolesc ispita rea
şi să mă scoţi din ceaţă.
La orice căpătâi de chin
îmi privegheai aproape
să-mi dai al inimii alin
şi blând să-mi dai sărut divin
pe lacrimi în pleoape.
... În uşa ultimului prag
ştiu că m-aştepţi, - ştiu bine
Isuse, Soţ şi Prieten Drag
şi-apoi vei fi în veac şi-n veac
nedespărţit de mine...