Foto Traian Dorz

De Tine-am fost aproape

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

De Tine-am fost aproape de când nici Te ştiam,
priveam mereu în cale-Ţi deşi nu Te-aşteptam
în inima mea Doamne, iubirea Ta era
de când nici se născuse, de când nici nu părea.
În clipa întâlnirii când mi-ai cerut să bei,
Cuvântul gurii Tale deschise ochii ei,
şi dulcea Ta căldură, i-atinse-al ei izvor,
şi-l prefăcu lumină, şi lacrimă şi dor.
De-atunci mă porţi prin soare, prin rouă şi prin vis,
şi nu-i nici drum cu Tine, nici cer să-mi fie-nchis,
şi toată floarea lumii Te-ncarcă de miros,
şi cântecele toate, Te fac şi mai Frumos.
Ce miere-ar mai fi oare să poată fi aşa,
de dulce pentru mine, ca-mbrăţişarea Ta,
trec peste munţi de aur, cu ochii-nchişi grăbit,
şi vin, căci doar cu Tine, Isuse-s fericit!