
Decembrie
Traian Dorz - Cântarea Îngerașilor
A sosit Crăciunul
o, ce bucurie
Tu ne-aduci Isuse
har şi veselie.
Ce frumos e bradul,
ce frumos e tot
o, de bucurie
parcă nu mai pot.
Noi avem hăinuţe
calde şi frumoase;
jucării şi pâine
case călduroase.
Dar atâţia Doamne
n-au nici, foc nici casă,
nici măicuţă bună,
nici hăinuţă groasă...
Dă-mi inimă bună
Tu Isuse, mie
să-mpart cu săracii
marea-mi bucurie.
Toţi de-ar face astfel
o, ce sărbătoare
n-ar mai plânge nimeni
că-i sărac şi n-are.