Foto Traian Dorz

Departe-ntotdeauna...

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

Departe-ntotdeauna mi s-a părut că sunt
de starea Ta divină, de Locul Tău Preasfânt,
și-ntruna să m-apropii de Tine Ți-am cerut
mai lângă Tine Doamne, - mai lângă Tine-am vrut!
Prea-ncet întotdeauna mi s-a părut că merg,
și-am vrut să am putere mai tare să alerg,
s-ajung cândva cu Tine nedespărțit să stau,
mai lângă Tine Doamne, - mai lângă Tine vreau!
Prea slab întotdeauna, Isuse, m-am simțit,
și-am vrut să fiu puternic, viteaz și neclintit,
prin orișice ispite, prin tot ce m-a durut,
mai lângă Tine Doamne, - mai lângă Tine-am vrut!
Departe-mi pari și-acuma și drumu-mi pare lung,
aș vrea cât mai degrabă la Sânul Tău s-ajung,
ajută-mi fără teamă să pot la Sân să-Ți stau,
mai lângă Tine Doamne, - mai lângă Tine vreau...
Articol 93 din 252
Folosește săgețile ← → pentru navigare