
Doamne, dacă nu-s păcate
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Doamne, dacă nu-s păcate
astea ce nu le țin seamă,
de ce-mi geme conștiința
și de ce-am în suflet teamă?
Dacă nu-i păcat dorința
care-mi pare-ndreptățită,
de ce-mi plânge curăția
și mi-e inima-ndoită?
Dacă nu-i păcat privirea
lipicioasă și flămândă,
de ce-mi sângeră iubirea
și mi-e duhul sub osândă?
Dacă nu-i păcat îndemnul
care-l simt adesea-n mine,
de ce-mi tremură sfințirea
și-mi roșește de rușine?
Dacă nu-i păcat în visul
ce mă-ncearcă câteodată,
de ce-mi simt o zi întreagă
conștiința-mpovărată?
Dacă nu-s păcate-acestea
care parcă-mi fac plăcere,
de ce inima cu ele
simte teamă și durere?