Doamne, dorul meu de-acum
Traian Dorz - Cântări de Sus
Doamne, dorul meu de-acum
cum l-aş spune - şi n-am cum
că-i o stare şi-i un drum
între flăcări şi-ntre scrum
între soare şi-ntre vânt
între lacrimă şi cânt
- e tăcere şi-i cuvânt
şi-altceva cu mult mai sfânt.
Parcă-i jos cât nu cobor
parcă-i sus cât n-am să zbor
înnoptat şi luminos
de-mi apleacă ochii-n jos
parcă-i fir de soare strâns
şi din cântec şi din plâns
înspre zori şi-nspre apus
şi-nspre ceva mai de sus.
Dar e mare şi e mic
de nu-l pot opri-n nimic
nici în taină, nici în har
ci mi-ar umple-un nehotar
între zare şi-ntre vis
între soare şi abis
şi mă leagănă înalt
într-un cer şi celălalt.
Doamne, dorul sfânt de-acum
nu Ţi-l pot cuprinde-altcum
căci din câte Ţi le spui
toate e şi toate nu-i
cum Ţi-e Numele tăcut
şi ştiut şi neştiut
cum Ţi-e graiul Tău ales
şi-nţeles şi ne-nţeles.