
Doamne-n Săptămâna asta...
Traian Dorz - Cântarea Biruinței
Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale
fă să-Ți suferim alături când Tu sui a Crucii cale
să simțim și noi cum Crucea ne apasă și ne doare,
să simțim cum arde biciul peste sânge și sudoare.
Doamne, să-Ți simțim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeași hulă și batjocură și ură,
să plătim cu-aceleași lacrimi și cu-același sânge toate,
să simți și Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.
Doamne, ia-mă și pe mine să-mi pun umărul sub Cruce,
măcar partea mea de vină să-Ți ajut să mi-o poți duce,
măcar sarcina mea Doamne să m-apese și pe mine
e de-ajuns câți ani din viață, Ți-am făcut și eu rușine.
Sus, pe Golgota Isuse, când pe Crucea-au să Te-ntindă,
fă și firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
și privindu-Ți agonia s-o văd și pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.
Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieșit Tu Fără Moarte,
sfintele mironosițe, și-ai Tăi ucenici, să vadă
și-ale mele semne-alături, și-nvierea mea s-o creadă.
Atunci știu că și-n a Doua Fericită Înviere,
aș veni și eu cu Tine în Mărire și-n Putere
- căci dac-am răbdat alături în batjocuri și-n rușine,
vom fi-alături și-n Mărire, să împărățim cu Tine!