Două mii de ani Isuse...
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Două mii de ani Isuse au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeea
două mii de ani... şi lumea nici acum nu Te-nţelege
azi mai mult ca totdeauna lumea-noată-n fărdelege,
azi mai mult ca totdeauna plină-i de venin şi ură
ca s-arate ce străini sunt de-a Ta voie din Scriptură.
Cei ce-Ţi poartă Sfântu-Ţi Nume azi prin sânge ştiu s-arate
cât cunosc ei frumuseţea biblicei iubiri de frate,
câţi din cei ce spun şi astăzi, că-s tot servi ai Tăi - ca Ana,
au Cuvântul Tău în gură iar în suflet pe Satana
şi când predică iubirea cu-o evlavioasă gură
al lor suflet stăpânit e de cruzime şi de ură,
când pe faţă spun de pace şi vorbesc despre-mpăcare
pe ascuns lucrează ură, vrăjmăşie tot mai mare
şi când spun că-s plini de milă şi de-a ei chemare naltă
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are altă...
O Isuse, ce departe-i omenirea azi de Tine!
a iubirii Tale drumuri cât i-s astăzi de străine!
ce uitat şi ne-nţeles eşti pentru-a lumii cunoştinţă
cât de ştearsă li-e din suflet dulcea, scumpa Ta Fiinţă
ce pierdută-i amintirea fericirilor aduse,
ce dispreţuite toate bunătăţile nespuse,
ce puţină ascultare Îţi arată toţi în viaţă,
parcă niciodată lumea n-a văzut Divina-Ţi Faţă
nici duioasa Ta vorbire care mângâie şi-alină,
nici a inimii frumseţe, nici a harului lumină,
nici a Sângelui putere care spală şi sfinţeşte
şi din care de-atunci viaţă, omenirea-n dar primeşte!
O Isus, de-a Tale haruri ce dau viaţa fără moarte,
azi nu douăzeci de veacuri ci-o vecie ne desparte.
Şi-n această depărtare de-o vecie ce ne paşte
vai, nu ne mirăm că lumea mai că nu Te mai cunoaşte...
Şi de-ai vrea să-i faci să-Ţi vadă iar, lumina Ta curată,
o, ar trebui Isuse, să vii iar la ei o dată,
să-ncepi iar din nou de-acolo de la iesle, de la paie,
să întâmpini iarăşi hule şi batjocuri şi bătaie,
să porţi iar o altă cruce să rabzi spini, scuipări şi cuie, -
dar acum de la aceia ce doresc creştini să-şi spuie!
Când le-ai biciui păcatul şi viaţa necurată
cu-acea sfântă necruţare cum ai mai făcut odată
şi le-ai spune adevărul care-i ustură şi-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare cei de azi să Te omoare!
Cum s-ar ridica soborul de caiafe şi de ane
să-ntărâte împotrivă-Ţi ura gloatelor duşmane,
cum şi-ar mai porni furia toţi zarafii şi stricaţii
bine-ascunşi sub motivarea apărării-ntregii naţii
şi Te-ar declara eretic şi că faci răscoală-n ţară...
- Şi iar temniţă, Isuse şi iar haine de ocară
şi iar iude - căci acuma şi mai mulţi sunt ca şi-atuncea -
meşterii ştiu şi mai bine cum să-Ţi pregătească-o cruce,
cuie azi sunt şi mai multe şi mâini care să le bată
şi-ar fi astăzi pe Golgota mult mai trist ca-ntâia dată!
... Şi de mii de ori Isuse de Te-ai coborî din Slavă
ai afla în lume-aceeaşi stricăciune şi otravă
şi oricât de mult chema-i-vei la iubire şi la pace
setea lor de sfâşiere mai adâncă se va face.
Şi cu cât Tu copleşi-i-vei cu-o iubire tot mai mare
ei cu-o ură mai adâncă vor căuta să Te omoare...
Căci din inima lor neagră zace patima ne-nvinsă
şi-n ei dragostea-Ţi cerească naşte-o ură mai aprinsă
căci nu-s dornici nici de bine,
nici de milă
nici de pace
şi de mii de ori Isuse, de-ai veni, la fel vor face.
Numai cei ce-i schimbă harul
către ceruri să-i îndrume,
doar aceştia sunt altfel
- dar atuncea nu-s din lume!
Doamne, multa Ta răbdare fie binecuvântată
datorită ei întruna creşte-această sfântă ceată
şi chiar dacă-s mulţi aceia ce Te leapădă cu ură,
sunt atâţi şi cei ce-ascultă cu iubire şi căldură!
Din iubirea pentru dânşii să mai ai răbdare încă
şi cu-acei ce-Ţi poartă-n suflet vrăjmăşia cea adâncă
poate dragostea-Ţi va face şi-a lor inimi să se moaie
îndelungă, nesfârşită, Doamne, bunătatea Ta e.
Căci doar unul de-ar întoarce
după anii de-aşteptare
nu-i zadarnică nici Jertfa,
nici prea lunga Ta răbdare!...