Două mii de ani Isuse...
Traian Dorz - Cântările Dintâi
Două mii de ani Isuse au trecut din ziua-aceea
când Te-a ocrotit în staul Betleemul din Iudeea
două mii de ani... și lumea nici acum nu Te-nțelege
azi mai mult ca totdeauna lumea-noată-n fărdelege,
azi mai mult ca totdeauna plină-i de venin și ură
ca s-arate ce străini sunt de-a Ta voie din Scriptură.
Cei ce-Ți poartă Sfântu-Ți Nume azi prin sânge știu s-arate
cât cunosc ei frumusețea biblicei iubiri de frate,
câți din cei ce spun și astăzi, că-s tot servi ai Tăi - ca Ana,
au Cuvântul Tău în gură iar în suflet pe Satana
și când predică iubirea cu-o evlavioasă gură
al lor suflet stăpânit e de cruzime și de ură,
când pe față spun de pace și vorbesc despre-mpăcare
pe ascuns lucrează ură, vrăjmășie tot mai mare
și când spun că-s plini de milă și de-a ei chemare naltă
sufletul îl scot din oase de la cel ce n-are altă...
O Isuse, ce departe-i omenirea azi de Tine!
a iubirii Tale drumuri cât i-s astăzi de străine!
ce uitat și ne-nțeles ești pentru-a lumii cunoștință
cât de ștearsă li-e din suflet dulcea, scumpa Ta Ființă
ce pierdută-i amintirea fericirilor aduse,
ce disprețuite toate bunătățile nespuse,
ce puțină ascultare Îți arată toți în viață,
parcă niciodată lumea n-a văzut Divina-Ți Față
nici duioasa Ta vorbire care mângâie și-alină,
nici a inimii frumsețe, nici a harului lumină,
nici a Sângelui putere care spală și sfințește
și din care de-atunci viață, omenirea-n dar primește!
O Isus, de-a Tale haruri ce dau viața fără moarte,
azi nu douăzeci de veacuri ci-o vecie ne desparte.
Și-n această depărtare de-o vecie ce ne paște
vai, nu ne mirăm că lumea mai că nu Te mai cunoaște...
Și de-ai vrea să-i faci să-Ți vadă iar, lumina Ta curată,
o, ar trebui Isuse, să vii iar la ei o dată,
să-ncepi iar din nou de-acolo de la iesle, de la paie,
să întâmpini iarăși hule și batjocuri și bătaie,
să porți iar o altă cruce să rabzi spini, scuipări și cuie, -
dar acum de la aceia ce doresc creștini să-și spuie!
Când le-ai biciui păcatul și viața necurată
cu-acea sfântă necruțare cum ai mai făcut odată
și le-ai spune adevărul care-i ustură și-i doare,
cu ce cazne-ar fi în stare cei de azi să Te omoare!
Cum s-ar ridica soborul de caiafe și de ane
să-ntărâte împotrivă-Ți ura gloatelor dușmane,
cum și-ar mai porni furia toți zarafii și stricații
bine-ascunși sub motivarea apărării-ntregii nații
și Te-ar declara eretic și că faci răscoală-n țară...
- Și iar temniță, Isuse și iar haine de ocară
și iar iude - căci acuma și mai mulți sunt ca și-atuncea -
meșterii știu și mai bine cum să-Ți pregătească-o cruce,
cuie azi sunt și mai multe și mâini care să le bată
și-ar fi astăzi pe Golgota mult mai trist ca-ntâia dată!
... Și de mii de ori Isuse de Te-ai coborî din Slavă
ai afla în lume-aceeași stricăciune și otravă
și oricât de mult chema-i-vei la iubire și la pace
setea lor de sfâșiere mai adâncă se va face.
Și cu cât Tu copleși-i-vei cu-o iubire tot mai mare
ei cu-o ură mai adâncă vor căuta să Te omoare...
Căci din inima lor neagră zace patima ne-nvinsă
și-n ei dragostea-Ți cerească naște-o ură mai aprinsă
căci nu-s dornici nici de bine,
nici de milă
nici de pace
și de mii de ori Isuse, de-ai veni, la fel vor face.
Numai cei ce-i schimbă harul
către ceruri să-i îndrume,
doar aceștia sunt altfel
- dar atuncea nu-s din lume!
Doamne, multa Ta răbdare fie binecuvântată
datorită ei întruna crește-această sfântă ceată
și chiar dacă-s mulți aceia ce Te leapădă cu ură,
sunt atâți și cei ce-ascultă cu iubire și căldură!
Din iubirea pentru dânșii să mai ai răbdare încă
și cu-acei ce-Ți poartă-n suflet vrăjmășia cea adâncă
poate dragostea-Ți va face și-a lor inimi să se moaie
îndelungă, nesfârșită, Doamne, bunătatea Ta e.
Căci doar unul de-ar întoarce
după anii de-așteptare
nu-i zadarnică nici Jertfa,
nici prea lunga Ta răbdare!...