Foto Traian Dorz

Dragostea

Traian Dorz - Comori Nemuritoare

1 - Dragostea-i porunca sfântă cea mai mare dintre toate
numai ea cu bucurie dă și suferă și poate
cine-o are mută munții și topește mări de gheață
cine nu, - acela are cea mai veștedă viață
fericit va fi acela care-o are și-o arată
viața lui va fi întreagă luminoasă și curată.
2 - Poruncile iubirii sfinte sunt pentru noi eterne legi
ce trebuiesc de noi știute, iubite și păzite-ntregi
că-n ele este Adevărul, la început atât de-ascuns
dar care dragostea ni-l face apoi tot mai frumos pătruns
- ferice fiul meu de tine, a Lui porunci când le iubești
și care cu întregul suflet le cercetezi și le-mplinești.
3 - Porunci ale iubirii-s toate cuvintele Celui Cinstit
pe care orice suflet este dator a le-mplini grăbit
în ele orice suflet sincer își află hrană și-ajutor
să-și ducă zilele vieții pe scumpul drum mântuitor,
- ferice fiul meu de tine când le iubești și cât le ții
în ele tu-ți găsești izvorul întregii tale bucurii.
4 - Al iubirii drum să știi
ești dator întreg să-l știi
căci tot ce-i adevărat
în veci trebuie păstrat.
5 - Porunca dragostei e-ndemnul să te oprești din drumul rău
și să primești o fire nouă în taina sufletului tău
- ferice fiul meu de tine, dac-ai avut în viața ta
această naștere cerească
- și mergi mereu rodind în ea.
6 - Poruncă a iubirii este păstrarea-nvățăturii vi
în care te-au crescut părinții
- întocmai ca și ei s-o ții
să nu te-abați din ea niciunde
să nu-i greșești cu nici un iot
că-n orice slavă-i adevărul
și sfânt e adevărul tot
- ferice fiul meu de tine și de urmașii tăi în veci
așa cum ți le dau eu ție, când și tu către ei le treci.
7 - Dragostea de la părinți
nu-i pe aur nici pe-arginți
ci-i cu preț de suferințe
harul unicei credințe.
8 - Poruncile iubirii toate sunt adevăruri și lumini
și trepte spre desăvârșire plăcute pașilor divini
- ferice fiul meu de tine dac-ai pornit pe-acest suiș
tu vei aduce rod de fapte sub al cuvintelor frunziș.
9 - Dragostea de adevăr
ține-o până-n fir de păr
c-al iubirii chip frumos
este cel mai luminos.
10 - Altă fericire nu-i
pentru viața nimănui
decât a avea mereu
dragoste, iubitul meu.
11 - Poruncă a iubirii sfinte e dragostea de frați și soți
aceasta este-atât de sfântă cât nici nu știi să o socoți
toți cei care iubesc Lumina
datori sunt și-a-i iubi pe frați
și să-i asculte, căci doar astfel vor fi ei binecuvântați
- ferice fiul meu de tine când al iubirii sfânt cuvânt
ți-e o poruncă luminoasă ținută până la mormânt.
12 - Dragostea de ce-i curat - ți-o arați cu-adevărat
numai când al ei Cuvânt - ți-este-avutul cel mai sfânt.
13 - Orișiunde-ar fi să fii
tu iubirea să ți-o ții
și în calea ei să știi
să-ndrumezi pe-ai tăi copii.
14 - Al iubirii drum în veac
tu să-l ai cel mai pe plac
și al inimii avut
chiar prin foc de-ai fi trecut.
15 - Chiar viața de ți-ai da
dragostea nu-ți lepăda
căci ea e cununa ta
când frumos ți-o știi purta.
Articol 138 din 185
Folosește săgețile ← → pentru navigare