Dragostea pentru înaintaşi
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, - fii binecuvântat.
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând ranele brazdelor greşite,
să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase,
să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană.
Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt, în care odihnesc ca într-un chivot de altar, sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.
2 - Pe aici, iată chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate, au călcat picioarele tatălui meu,
s-au aplecat genunchii bunicului meu
şi au sângerat palmele străbunilor mei.
De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica mea şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice - făcându-şi din ele cununa secerişului
şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia
sau ca raza soarelui ceresc,
- prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele.
O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri!
3 - După cum am dorit să înfrumuseţez acest pământ cu munca drăgăstoasă a mâinilor mele,
tot aşa am dorit să înfrumuseţez acest cer cu lacrimile drăgăstoase ale rugăciunilor şi cântărilor mele.
Pentru ca şi holdele pământului meu sfânt,
ca şi livezile cerului meu slăvit,
- să fie la fel de însorite şi îmbelşugate.
Toate pentru bucuria Preaiubitului meu Scump.
4 - Ori de câte ori văd acest sfânt pământ batjocorit de vreun plug, de vreo sapă sau de vreun păcat, - mă cutremur şi mă doare,
ca atunci când aud acest cer sfânt înjurat sau învinuit.
Pentru că şi în cerul şi în pământul acesta atât de apropiate unul de celălalt, sunt sfinţii noştri înaintaşi, printre care umblăm ca printre spice şi ca pe sub stele.
Să ne atingem cu aceeaşi sfinţenie, atât sapa cât şi genunchii noştri de acest pământ cât şi rugăciunea şi ochii noştri, de acest cer.
Să fie binecuvântat şi de pământ şi de cer - acela care va face aşa.
5 - Scumpă seminţie a sufletului meu, familia mea duhovnicească, - fii binecuvântată în veci de Domnul şi Dumnezeul tău.
În tine mi-a dat harul Dumnezeiesc tot ce am în inima şi în fiinţa mea mai frumos şi mai vrednic, mai de preţ şi mai etern.
În tine şi prin tine să-mi aduc spre Dumnezeul meu, ca o plăcută şi sfântă ardere de tot, întreg avutul sufletului meu.
Tu eşti partea şi locul dăruit mie de Dumnezeul meu, care mi-a rânduit să am atât în viaţa asta cât şi în cealaltă numele tău, soarta ta, drumul tău şi răsplata ta.
O, familie scumpă a sufletului meu, fraţii mei şi surorile mele, părinţii mei şi fiii mei, soţii mei şi prietenii mei - fie în veci binecuvântat Dumnezeul şi Mântuitorul nostru care m-a înfiat şi m-a înfrăţit între voi.
6 - Slavă veşnică Ţie dragoste a lui Dumnezeu care ai atâta grijă şi atâta lărgământ faţă de ai Tăi
şi care nu priveşti nimic rău sau necurat în ai Tăi, între ei şi pentru ei,
- atunci când toată dragostea lor eşti numai Tu,
este numai în Tine
şi numai în Tine
şi când toată fericirea lor este să umble în ascultarea Ta.
7 - Iată Marea Tiberiadei este vie, pentru că ea şi primeşte şi dă. În jurul ei trăiesc mulţi oameni, pentru că ea le dă lor, iar ei dau altora.
Dar Marea Moartă, este moartă pentru că ea numai primeşte, dar nu dă. În jurul ei nu trăieşte nimic - pentru că ea nu dă niciodată nimic nimănui din tot ce primeşte în ea.
Vai celor răi, cu sufletul şi cu mâna închisă. În jurul lor va fi numai pustiu - şi înăuntrul lor numai moarte.
8 - Când soseşte vremea unei mari lucrări, Dumnezeu aduce şi omul mare prin care o va face.
Astfel oamenii mari au fost aduşi totdeauna de Dumnezeu pentru împrejurări, iar nu împrejurările pentru ei.
Când fructele unei grădini sunt coapte, vine şi vântul sau culegătorul care să le scuture.
9 - Energiile şi experienţele noastre nu merg totdeauna împreună, ci pe măsură ce se înmulţesc cele din urmă, scad cele dintâi.
Când aveam multă energie, aveam puţină experienţă, iar acum când avem multă experienţă, ne-a mai rămas doar puţină energie.
Oare nu cumva se întâmplă astfel pentru că puţina noastră energie ne este dată pentru viaţa asta spre a ne câştiga cu ea multă experienţă pentru viaţa viitoare?
Cine investeşte ceva pentru un mormânt şi nu pentru o înviere?
10 - Fericit omul cel ales şi iubit lui Dumnezeu, căruia El îi dă cunoaşterea ascunsei lumi a tainelor lui Hristos, Domnul nostru.
Fericit sufletul care a aflat drumul minunat spre lumea cea mereu senină a păcii şi părtăşiei sale cu Dumnezeu.
Aceasta este încă de pe pământ, umblarea cu Dumnezeu prin rai.
11 - O, cât de mult m-ai îndatorat Preaiubitul meu Mântuitor care mi-ai dat atât de mult cât nu pot cuprinde cuvintele nici unei limbi omeneşti.
Sunt bogat-bogat. Am o avuţie mai scumpă decât orice aur din lumea asta: am pacea cu Tine, am dragostea Ta, am dulcea făgăduinţă a mântuirii şi moştenirii Tale veşnice.
O, cum să-Ţi pot fi eu de folos, măcar în a mia parte, din cât inima mea este datoare faţă de Tine!
12 - Preadulcele meu Mântuitor, cum oare să pot face pentru Tine măcar ceva din multul cât aş fi dator, spre a răsplăti bogăţia cea mare şi darnică a binefacerilor Tale necurmate faţă de mine!
Oricât aş face, eu Îţi voi rămâne îndatorat, îndatorat, îndatorat pentru totdeauna fără să pot plăti niciodată.
13 - Mi-e dor atât de mult de Tine, Preaiubitul Scump al inimii mele, Isuse Domnul meu.
Iubirea mea arde ca o candelă plină cu untdelemn în aşteptarea Ta.
Deasupra uşii mele sunt aşezate cele trei steaguri ale Tale, iar toată calea Ta până în odăiţa ascunsă este presărată cu crini albi şi trandafiri roşii. Albi de curăţie şi aprinşi de dragoste.
Sunt ca o mireasă care este bolnavă de dragostea Ta şi care plângând Te strigă:
- Vino repede, mai repede, mai repede, Iubitul meu!
14 - Veşnică slavă şi dragoste Ţie, Preaiubitul inimii din mine, pentru toată bunătatea dragostei pe care mi-ai arătat-o, de la început şi până în veşnicie.
Ţie şi numai Ţie Ţi se cuvine toată viaţa şi fiinţa mea.
Aceasta îmi este şi dorinţa şi rugăciunea mea, ca să ajung odată a Ţi-o preda Ţie toată pe totdeauna, arzând ca pe un altar sfinţit pentru Tine.
Isuse, Martorul Credincios al legămintelor noastre.
15 - O, eu am cerut atât de puţin, iar Tu mi-ai dat atât de mult. Cum voi putea eu măsura adâncimea şi înălţimea dragostei în care mă învălui Tu!
Cu ce cuvinte să-Ţi ştim mulţumi îndeajuns Doamne
şi cu ce fapte să fiu în stare să-Ţi mulţumesc?
Iartă-mă că nu pot nici să cânt şi nici să plâng atât de frumos sau de recunoscător cât simt că ar trebui s-o fac pentru Tine.
Învaţă-mă neîncetat să ştiu şi eu face la fel altora, cum îmi faci Tu mie.
Pentru ca şi alţii să Te binecuvânteze pentru ce le faci Tu lor prin mine, după cum şi eu Te binecuvântez pentru tot ce-mi faci Tu mie prin alţii.
16 - Doamne Isuse Preaiubitul meu, ajută-mă să-Ţi dau cea mai mare iubire de care este în stare inima mea
şi cele mai sfinte lacrimi
şi cele mai smerite binecuvântări
şi cele mai dulci roade duhovniceşti şi trupeşti
şi cele mai fierbinţi rugăciuni
şi cea mai deplină ascultare
şi cei mai frumoşi paşi
şi cea mai totală alipire de Tine
- pentru ca şi Tu să poţi avea atâta bucurie de mine, câtă am eu de Tine.
17 - Binecuvântatul meu Părinte şi Binefăcător, - ce nemăsurat de mult mi-ai dat Tu mie!
Şi totuşi mereu îmi mai dai şi mai dai încă...
Nu ştii oare cât Îţi sunt eu de dator?
Nu ştii câte daruri am primit?
Şi eu n-am putut face pentru Tine nimic, nimic şi chiar nimic!
Cum aş putea face oare să ştiu să-Ţi plătesc măcar ceva atât de curat, frumos şi vrednic cât aş dori, faţă de marile Tale binefaceri?
O, să nu uit niciodată că eu sunt în totul-totului tot, al Tău cu tot ce am pe totdeauna.
Să nu mă socotesc altfel niciodată decât robul Tău.
18 - O, Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu, lumina şi viaţa noastră... Nu este nimeni din noi care să nu aibă cea mai mare nevoie totdeauna de Tine, mai mult ca de pâinea, de apa sau de aerul Tău pentru viaţa sa.
Umple-ne Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu de Tine, de puterea şi de lumina Ta, întregi fiinţele noastre şi fii pentru noi pâine, apă şi aer, fiindcă numai aşa noi vom putea avea viaţa şi rodirea.
Pentru veacul acesta şi pentru veacul cel viitor.
19 - Dumnezeul nostru şi Viaţa noastră, - noi toţi avem cea mai mare nevoie să venim la Tine chiar acum.
Cei bătrâni trebuie să vină pentru că ei toţi pot fi siguri de moarte,
iar cei tineri pentru că nici unul nu pot fi siguri de viaţă.
Ci cu toţii ne putem avea toată siguranţa noastră numai în Tine.
20 - Scumpul şi Unicul nostru Mântuitor, Isuse Doamne, - fiecare dintre noi avem cea dintâi şi cea mai mare nevoie de Tine, chiar dacă n-am trăi pe pământul acesta decât o singură zi.
Nici această zi n-am putea-o trăi fără Tine.
Atunci cum ne-am putea trăi Veşnicia?
Isuse Doamne, nu lăsa pe nici un suflet omenesc, nici să trăiască şi nici să moară fără Tine.