Drumul Evangheliei
Traian Dorz - Și acum să facem
1 - Istoria umblării prin lumea asta a poporului lui Dumnezeu, - fie în întregimea sa, fie în etape și pe părți, - se aseamănă cu o călătorie prin locuri când mai grele, când mai ușoare, când mai înalte, când mai joase, când prin lumină, când prin umbră.
2 - Purtând în numele ei Numele Lui, Lucrarea Evanghelică a Oastei Domnului, trebuie să aibă și ea în lumea aceasta soarta pe care a avut-o Domnul ei... Dacă pe Mine M-au iubit - și pe voi vă vor iubi - a zis Domnul Isus. Dar dacă vă urăște lumea, nu vă mirați, pentru că pe Mine M-a urât întâi (Ioan 15, 18).
3 - Istoria în mare a bisericii vii, ca și istoria mică a fiecărei părți vii a bisericii lui Hristos - este ca un drum numai cu tunele. Când mai lungi, când mai scurte, când mai luminoase, când mai întunecate. Abia ieși din unul și îndată intri în altul.
4 - Uneori pare că tunelul nu se va mai sfârși... Că se va prăbuși peste noi, ca peste poporul Domnului în robia sa din Vechiul Testament.
În momentul când robia părea că s-a sfârșit - au ajuns în fața Mării Roșii - dar s-au pomenit în spate cu amenințarea lui Faraon... Ce prăbușire fără nici o salvare îi amenința!
5 - Și totuși ce strălucită ieșire dintr-odată s-a produs cu ei chiar atunci din acest tunel înfricoșat!... Ce puternic S-a dovedit atunci Dumnezeul lor, - dar și ce slabi se dovediseră ei!
În clipa unei așa mari și neașteptate izbăviri, bietul suflet omenesc trece printr-un vârtej de simțăminte care îl ridică dintr-odată ori nespus de sus, ori îl trântește nespus de jos.
6 - Ce slabi suntem noi totdeauna - și ce pradă parcă suntem dați uneori în mâinile asupritorilor nedrepți!
Ce exaltare ne cuprinde când ajungem la un cât de scurt loc larg, - dar și ce descurajare când vine din nou strâmtorarea!
7 - Știindu-ne condamnați la ura lumii din pricina iubirii Hristosului nostru, - noi ne resemnăm să suferim acuma orice nedreptate și orice discriminare, pentru că în iubirea lui Hristos noi aflăm o deplină despăgubire pentru toate acestea. Și în nădejdea credinței noastre suportăm toată apăsarea necredinței lor.
8 - Totuși această nedreptate care se face împotriva noastră - ne îndurerează uneori prea adânc și nu putem să nu suspinăm îndurerați: Până când Doamne? (Psalm 13, 1-4).
Însă îndată ce tunelul se sfârșește - pe lângă bucuria care ne aduce izbăvirea, ne rușinăm și de puțina noastră răbdare și deznădejde din clipa cea grea.
De ce n-am avut mai multă credință?... De ce n-am fost convinși că Dumnezeu nu ne poate lăsa să fim nimiciți acolo?
9 - Ce nedrept și ce sălbatic a fost totdeauna asupritorul poporului sfânt. Acest asupritor este totdeauna un tiran crud, fie că este un individ, fie că este o gloată, o hoardă, o haită, un popor, un sistem, o doctrină, - oricum s-ar numi.
10 - Lumea a urât și va urî totdeauna pe copiii lui Dumnezeu în măsura în care Îl va urî pe Tatăl lor și pe Domnul lor Hristos. În vremile când în fruntea gloatelor este un om înțelept și mai moral, ura lumii scade. Îndată însă ce vine pe tron o fiară, o făptură fără înțelepciune și fără morală, ura înnăscută capătă iarăși putere și sălbăticia ațâțată se năpustește din nou.
11 - Vrăjmașul diavol urăște cu toată puterea sa pe Dumnezeu și tot ce este al lui Hristos. În dezlănțuirea acestei uri el nu cruță nici un mijloc blestemat.
Când nu poate fi crud și dur, - el se preface blând, se lingușește prietenos, se milogește slugarnic, zâmbește, lăcrimează și chiar este în stare să sărute, numai ca să ajungă în final să ucidă.
12 - Satana nu vrea să ne știe decât ori robi ai săi, ori morți. Și el face totul ca dacă nu ne poate duce mai grabnic direct la moarte, să ne ducă măcar întâi la robie, apoi la nimicire. Întâi să ne zdrobească sufletul, - apoi și trupul.
13 - În acest drum de lupte și prăbușiri - sunt totuși și momente mari și decisive, fie prin jertfele lor, fie prin dezmeticirile pe care le produc.
Strămoșii noștri după orice înfrângeri trăgeau învățământ și luau hotărâri.
14 - Învățămintele și hotărârile îi înțelepțeau - și rândul viitor în loc de înfrângere aveau biruință.
Cine are o înfrângere dar nu trage o învățătură și o hotărâre, acela este pierdut. Vrăjmașul cu care luptăm noi nu vrea să știm nici de milă, nici de îndurare, nici de dreptate - ci numai de călcâiul lui zdrobitor.
15 - Ori de câte ori te vei lăsa amăgit că potrivnicul lui Dumnezeu s-a lăsat convins de argumentele tale împăciuitoare și cinstite, - te vei pomeni înșelat, pentru că el este un mincinos.
Minciuna este o armă a lui, un mijloc prin care te adoarme, apoi te dezarmează, apoi te robește și te ucide.
16 - S-a mai spus adevărul acesta: Când cineva te înșală odată este vinovat el. Când te înșală a doua oară, sunteți vinovați amândoi. Când te înșală a treia oară, - ești vinovat numai tu, fiindcă aveai două experiențe, dar n-ai tras nici o învățătură - și n-ai luat nici o hotărâre.
Dar când te înșală a zecea și a suta oară? Ce meriți atunci?
17 - Totdeauna sunt trei ispitiri, adică ispititorul lucrează cu aceste trei feluri: ispitele trupești, ispitele sufletești și ispitele duhovnicești, după cele trei părți ale ființei noastre: trupul, sufletul și duhul (1 Tes. 5, 23).
Cu poftele lumești, cu întâietățile mândriei, cu alunecările din credință.
Dar noi nu tragem învățăminte... - și suntem mereu biruiți.
18 - Vine totuși și în viața noastră odată marele moment al trezirii, al revelației, al învățământului.
Dacă vine la timp și dacă luăm hotărârea bună, mai putem salva ceva.
Dacă vine numai prea târziu, atunci nu mai putem salva nimic, nici pe noi înșine.
19 - Până omul este nu frunte, ci coadă, atunci are și răspunderi mai puține. Și dezvinovățiri mai multe. Dar când este frunte nu coadă, atunci are răspunderile cele mai multe și dezvinovățirile cele mai puține.
20 - Când lemnul cel subțire arde
mai se-ncălzește și cel gros
când cel curat e plin de râvnă
mai mișcă și cel păcătos.