Dulcea Ta Frumuseţe...
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Nu mai pot trăi fără Tine Prietenul tinereţii mele fericite, cum n-am putut trăi fără apa Ta, pâinea şi lumina Ta.
2 - Fără aerul îmbălsămat al Casei Tale, fără odihna dulce a aşternutului Tău, fără florile dragi ale gândurilor Tale pe care împreună le-am răsădit două câte două...
3 - Tot ce am, este al Tău pentru că viaţa mea însăşi este numai a Ta.
4 - Iată, acest mănunchi de lămâiţă, de tămâioară, de smirnă şi de mirt. Din fiecare am cules câte două şi le-am legat împreună cu un fir de aur.
5 - Le voi aşeza atunci pe inima mea, în aşternutul meu. Şi deasupra uşii mele unde sunt roadele Tale vechi şi noi.
6 - Tu le vei privi şi le vei înţelege tot ce doresc să-Ţi spună ele numai Ţie Preaiubitule, atunci când am să vin, atunci când ai să vii.
7 - Căci toate numai pentru Tine Preaiubitule le-am păstrat.
8 - Nu numai cine mă huleşte are vreo însemnătate ci şi cine mă laudă!
9 - Dacă mă batjocoreşte - desigur pe nedrept! - un om de nimic, o gură stricată, o secătură fără cinste sau fără ruşine, neîndoios că nu-mi pot face nici un rău.
10 - Acei care cunosc preţul meu, cunosc şi dispreţul lui.
Nu mă voi nelinişti deloc pentru ocările celor care n-au dreptate.
11 - Dar dacă mă laudă o astfel de gură, un astfel de om,
dacă începe să vorbească despre mine cu tot felul de cuvinte late şi largi, - chiar şi pe dreptate! - aceasta îmi va face un rău şi mai mare.
12 - Oricine cunoscându-mi lăudătorul, va avea aceeaşi părere şi despre mine ca şi despre el.
13 - O, Slăvit Prieten al tinereţii mele, pe Tine Te-au lăudat numai cele mai sfinte guri - şi Te-au hulit numai cele nelegiuite.
14 - Te-au slăvit cele mai nobile fiinţe de pe pământ.
Te-au iubit cele mai mari suflete,
şi Te-au adorat cele mai scumpe inimi.
15 - Te-au zugrăvit cele mai măiestre culori,
Te-au cântat cele mai înzestrate talente,
şi Te-au urmat numai cei mai curaţi paşi.
16 - Cât de minunat trebuie să fii Tu Preaiubit şi adorat Prieten al vieţii mele, dacă numai pentru Tine s-au putut vedea şi petrece toate acestea. Fără a înceta cu trecerea vremii, ci dimpotrivă, a creşte şi mai mult.
17 - Dar măreţia şi frumuseţea Ta nu străluceşte numai prin faptul că Te-au lăudat cele mai mari şi mai frumoase suflete ale lumii.
18 - Ci şi prin faptul că nu Te-au lăudat niciodată buzele josnice, gurile spurcate, vieţile murdare, făpturile netrebnice, uşuratice şi stricate.
19 - Neavând nimic comun cu Tine, aceste creaturi ale păcatului au urât totdeauna lumina Ta care le dezgolea stricăciunea şi le osândea vinovăţia lor.
20 - Ce minunat eşti Tu Preaslăvit Prieten al Sfinţeniei, tocmai pentru că nu Te pot suferi nici unii din cei care trăiesc în spurcăciune şi în minciună.
21 - Ci apropierea de Tine îi sfinţeşte pe toţi
şi lauda Ta, îi preamăreşte,
îndumnezeindu-i.