Drept răspuns, Toma I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!
Ce salt uriaș a făcut într-o clipă sufletul ucenicului convins!
Ce revelație a trăit ființa lui Toma în clipa atingerii de Isus!
Ce lumină strălucită în el,
ce strigăt a izbucnit,
ce transformare s-a făcut deodată în inima lui.
Ca la un contact zguduitor cu o putere nebănuită.
De la nu voi crede - Toma a ajuns fulgerător la superlativul încredințării doar printr-o singură atingere de Isus.
Binecuvântate sunt sufletele sincere, care când li se dovedește adevărul,
îl primesc cu tot sufletul,
se prăbușesc lui Hristos fără nici o rezervă
și se transformă zguduitor și total într-o singură dar supremă atingere a lui Isus!
Abia aceasta este aflarea lui Isus. Împărtășirea cu El. Și învierea cu El.
Și abia de la această stare înainte, ucenicul devine apostol. Îndoielnicul - neclintit. Temătorul - erou. Omul - îndumnezeit.
Adică devine aceea ce voiește Dumnezeu cu fiecare din noi.
În loc de răspuns, Toma a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu!
Era singurul răspuns pe care ucenicul îl putea aduce în adevăr vrednic de dragostea care i se arăta.
Nici un alt grai nu ar fi fost vrednic de clipa aceea.
O, suflete al meu, când și în viața ta se petrec uimitoare minuni,
când chiar în fața simțurilor tale trupești se arată strălucitele revelații,
când nemijlocit te atingi cu toată ființa ta cutremurător, de Hristos,
- o suflete al meu, strigă atunci și tu lui Isus cu toată recunoștința ta, cu toate lacrimile tale, cu tot fiorul inimii arzând:
- Domnul meu și Dumnezeul meu!
Căci toată prăbușirea și înălțarea ta este atunci un act al Dumnezeirii Lui.
O minune a dragostei Lui
și o transformare a atingerii Lui de tine.
Nu degetul lui Toma s-a înălțat spre rana lui Isus. Ci rana Inimii lui Isus s-a coborât până s-a atins de degetul lui, de sufletul său.
Nu noi ne-am suit spre Isus, ci El S-a coborât până S-a atins de noi.
Nu noi L-am căutat pe El, ci El ne-a căutat pe noi!
Nu noi L-am ales pe El, ci El ne-a ales pe noi.
Ceea ce noi numai am dorit, El a realizat nebănuit de frumos,
neînțeles de ușor
și nemărginit de dulce...
- Și acum, când toată ființa noastră vibrează ca o harfă de aur, cu toate corzile ei strânse puternic și de-odată,
când grelele revărsări de stări cerești ne copleșesc duhul,
când ochii noștri reflectând, nepământește, străluciri negrăite, se apleacă, inundați de lacrimi,
- recunoaștem că toate acestea sunt binecuvântate efecte ale atingerii lui Isus,
și recunoaștem că El S-a coborât până unde noi, întinzându-ne, abia de-am putut ajunge să ne atingem de El.
Și recunoscând, strigăm și noi cu toată iubirea și pocăința inimii noastre: Domnul nostru și Dumnezeul nostru, slavă veșnică Ție Mare și Bun Isus.
Adevărata credință este o descoperire personală.
Ea nu este un dar moștenit.
Nici un lucru învățat.
Nici chiar adeziunea formală la vreo biserică, sau cult, sau adunare. Ci credința adevărată este o îndoită descoperire: a lui Hristos spre suflet și a sufletului spre Hristos.
Este coborârea lui Hristos spre om și înălțarea omului spre Hristos - până la atingerea și sudarea unuia de celălalt, în așa fel încât ceva din butuc să se urce până în ramul cel mai de sus al mlădiței. Și lumina cea mai de sus să se coboare până în rădăcina cea mai profundă.
Atunci întrepătrunderea este atât de tainică, încât Hristos Se manifestă în tot ce este al omului,
iar omul se contopește în tot ce este al lui Hristos.
O astfel de credință nu este decât personală, căci la ea nu putem ajunge decât fiecare personal.
Nu pentru toți căile de ajungere la ea sunt la fel. Dar ea, când este, ajunge în toți la fel, un bun cu totul personal.
Toma, în clipa atingerii care l-a străluminat dintr-o dată, n-a spus: Domnul nostru și Dumnezeul nostru - ci Domnul meu și Dumnezeul meu. Căci abia de atunci încolo, Hristos devenise pentru el un Dumnezeu personal.
Ce strălucită izbândă, ce fericită descoperire, ce negrăită minune este aceasta!
Poate fi Hristos Domnul și Dumnezeul Adevărat, - dar dacă El nu este chiar al tău, nu mult îți folosește ție aceasta.
Poate fi Hristos Mântuitorul lumii, dar dacă El nu este chiar al tău, în zadar.
Poate fi credința mântuitoare, iertarea câștigată, Împărăția lui Dumnezeu aproape,
- dar dacă nu le ai tu,
dacă nu sunt ale tale,
dacă tu nu ești al lor,
atunci tu personal n-ai nici un folos de ele:
tu ești tot în păcatele tale și tot fără mântuire. Și acum. Și în veci. Să fii bine încredințat de asta!
Suflete dragă, cum stai tu față de aceste adevăruri?
Ai făcut tu acest salt ceresc, prin care să devii un om nou?
Ai avut tu în viața ta acea Dumnezeiască clipă a atingerii de Isus? Ai simțit tu în toată ființa ta o cerească transformare întocmai ca o naștere din nou, când Hristos S-a atins de tine, când tu te-ai atins de El?
O, dacă da, ferice de tine! Strânge-te tot mai mult de El, până când vei fi una cu El, și El una cu tine. Să fii astfel fericit ca El.
Dar dacă nu, atunci te rog atinge-te chiar acum.
Și ochii tăi se vor lumina, ființa ta se va naște de sus. Și Hristos va deveni al tău deplin-deplin, iar tu al Lui în totul.
Slavă Învierii Tale Doamne Isuse, slavă Ție.
Cu toată ființa mea Te doresc Doamne Isuse. Și cu toată puterea mea mă ating de Tine.
Fă ca harul Tău să se reverse în mine și să-mi schimbe în chip desăvârșit toată ființa și toată viața mea,
făcându-mă un binecuvântat și puternic apostol al Tău, copil al Tău, rob al Tău...
Amin.