După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: Acum, Fiul omului a fost proslăvit, şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.
După ce pleacă un vânzător, rămâne în locul lui o oroare, o scârbă, o încrâncenare...
După ce pleacă un vrăjmaş, rămâne o primejdie, o ameninţare, o groază.
După ce pleacă un răzbunător, rămâne totdeauna o teamă, o primejdie, o sabie,
cum şi după ce pleacă un frate rămâne o durere
şi după ce pleacă un soţ, rămâne un gol amar, nu numai în casă ci şi mai ales în suflet...
Iuda pleacă singur, dar se va reîntoarce cu o gloată. Iată că o mie de prieteni sunt prea puţini, dar un singur duşman e prea mult.
Ura reuşeşte să-i strângă pe oameni mult mai grabnic ca dragostea. Când era bun n-a făcut nimic... acum când este rău iată ce harnic a devenit dintr-odată.
Dar ura nu reuşeşte să-i ţină împreună niciodată pe cei ce i-a strâns.
După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: Acum Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit prin El,
pentru că nu poţi ajunge la înviere decât prin Cruce
şi nu poţi să ajungi la o slavă veşnică decât prin pătimiri.
Cum nu poţi ajunge în Cer decât prin pământ.
Celui care ştie că toate acestea sunt strâns lipite una de alta, slava de la capătul lor îi este o mare bucurie,
el ştie că ele sunt condiţionate una de cealaltă: slava de cruce.
Şi că ambele feţe aparţin aceleiaşi porţi.
Că apropierea intrării spre moarte înseamnă şi apropierea de cealaltă faţă a ieşirii, în Cer.
Intrarea pe partea dincoace înseamnă ieşirea pe partea de Dincolo.
Cine este încredinţat de asta,
- nimic nu-i mai normal decât să se bucure.
Fiindcă partea de dincoace apare doar o clipă, dar cea de Dincolo este veşnică.
Intrarea Crucii era o clipă - ajungerea la Înviere era Eternă.
Pătimirile durau mărginit - Slava de după ele era nemărginită.
Pământul nu înseamnă, dar Cerul înseamnă totul.
Domnul Isus Hristos acceptase Jertfa înainte de a O da,
iar Jertfa acceptată, este ca şi adusă,
căci este scris: Dumnezeu cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi (Rom. 4, 17; 1 Cor. 1, 26-29). Pentru că ele vor şi fi,
tocmai de aceea, când începeau să se întâmple pătimirile, ele erau ca şi sfârşite pentru Domnul.
Iar El care avea ochii pironiţi spre răsplătire, putea să Se bucure de mai înainte că Tatăl fusese proslăvit prin El,
şi aceasta era propria Lui proslăvire.
Pentru Hristos şi pentru colaboratorul şi slujitorul Lui, nu interesează nimic mai mult ca proslăvirea lui Dumnezeu.
Nu mai contează nici un preţ când este vorba de Numele lui Dumnezeu să iese cu adevărat proslăvit.
Nu mai există nici o teamă, nici o primejdie, nici o ameninţare, în stare să-l întunece pe acela peste care a strălucit această bucuroasă izbândă şi fericită chemare: proslăvirea lui Dumnezeu.
După plecarea lui Iuda a rămas într-adevăr un gol. Dar un gol din care se luase o piatră mare şi rece. Un munte de gheaţă sticloasă şi grea
şi numai după aceea inimile uşurate, într-un anumit fel, ale ucenicilor, - au putut urmări cele mai avântate şi mai înălţătoare lumini Dumnezeieşti pe care Adevărul le dezvelea în faţa sufletelor lor. Înălţându-le tot mai sus, spre înţelegerile veşnice.
Căci câtă vreme porţi un ghimpe, oricum te-ai feri, simţi mereu prezenţa lui neplăcută.
Adevărata uşurare o simţi numai după ce ai scăpat de el.
Dar ce uşurare cerească este aceasta!
Preabunule Doamne Isuse,
fii binecuvântat că Tu ne-ai dăruit totdeauna împărtăşirea adevărului şi a dragostei Tale, nemijlocită, ori de câte ori am fost cu Tine ori cu ai Tăi, la masa Ta.
Dar după ce a plecat duhul potrivnic dintre noi, Tu ne-ai dezvelit cele mai luminoase adevăruri, cele mai avântate biruinţe, cele mai dulci împărtăşiri.
Te rugăm curăţeşte neîncetat inima noastră de orice gând împotrivitor faţă de Tine Doamne,
şi alungă afară nu numai din sufletul nostru ci şi din mijlocul nostru orice duh care tulbură, orice gând care unelteşte, orice om al fărădelegii.
Pentru ca după aceea, să ne poţi descoperi tot ce ne poate înălţa viaţa noastră şi a ne lumina umblarea, cu Tine şi pentru Tine spre binele nostru şi spre cea mai mare slavă a lui Dumnezeu.
Curăţeşte Lucrarea Ta Doamne Isuse, îndepărtând din mijlocul ucenicilor Tăi, pe toţi acei care nu vreau să se curăţească nicidecum de păcatele lor.
Şi nici nu vreau s-o rupă cu cei ce caută să Te piardă pe Tine.
Căci numai după aceea bucuria poate fi deplină între ai Tăi
şi părtăşia lor curată
şi rodul lor luminos.
Amin.
+
Dacă i-ai făcut la altul un rău mic - să-ţi pară mare
dacă i-ai făcut un bine, pară-ţi mic, la orişicine
dacă el ţi-a făcut bine pară-ţi mare, chiar de-i mic
şi-un rău mare de ţi-ar face - socoteşte-l ca nimic.
+
Invidia, desfrânarea şi ambiţia - scurtează
viaţa omului - şi grabnic în mormânt şi-n iad l-aşează.