Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas Singur cu femeia, care stătea în mijloc.
Cel mai greu lucru este să trezeşti cugetul unui păcătos.
Încărcându-se mereu cu păcate, omul, îşi nesocoteşte mustrările cugetului, sau pentru că iubirea păcatului nu-l lasă să-şi asculte cugetul lui.
Greutatea nelegiuirilor omului care se tot înmulţesc îi înăbuşe tot mai mult glasul cugetului, şi în curând, omul ajunge să nu mai simtă nici o mustrare de conştiinţă.
După aceea, omul poate săvârşi orice nelegiuire, căci nu mai este cine să-l mustre şi nu mai este cine să-l împiedice. Sub mormanul tot mai greu de păcate, cugetul zace tot mai înăbuşit.
Şi numai puterea lui Dumnezeu, mai poate pătrunde până la el, ca să-l trezească şi să-l dezgroape iarăşi.
Puterea aceasta a lui Dumnezeu lucrează prin Cuvântul şi prin Duhul Său Cel Sfânt - şi dacă nu lucrează aceasta asupra unui cuget, atunci zadarnice sunt toate încercările de a-l trezi...
De ce mii de predici şi de scrieri nu pot întoarce pe nimeni de la pierzare? - Pentru că nu lucrează prin ele puterea lui Dumnezeu care să trezească cugetele oamenilor. Numai omul singur nu poate face această trezire.
Când însă s-a trezit cugetul cuiva, cu cât este mai împovărat, cu atât va striga mai tare şi cu cât a fost mai chinuit, cu atât se va ridica mai puternic împotriva păcatului care l-a ţinut în robie şi apăsare.
Greu este numai până se trezeşte cugetul. Căci de aci până la pocăinţă, nu mai este apoi decât un pas.
Dar pasul acesta este foarte greu.
Mulţi nu l-au făcut niciodată.
Căci deşi cugetul lor s-a trezit şi în inima lor s-a născut părerea de rău pentru păcate, şi groaza de pedeapsa ce-i aşteaptă, - totuşi ei nu s-au întors la Dumnezeu spre a-şi mărturisi vina
şi a-şi părăsi păcatul ca să fie iertaţi,
- ci au plecat de la Hristos. Ajunseseră până în faţa Lui, dar s-au întors înapoi despărţindu-se de El.
Curând, pofta după vechile păcate îi doboară iarăşi, acoperindu-le din nou cugetul care adesea nu se mai trezeşte apoi până în iad.
Dar acolo nu le va mai tăcea în veci!
O Doamne Isuse,
cu groază şi cu durere ne rugăm pentru toţi semenii noştri, care nu s-au întors de la fărădelegile lor nici după ce au auzit şi au văzut bunătatea Ta şi minunile Tale, în mod puternic.
Dacă mai este o cale de mântuire pentru ei, încearcă-o Tu ca totuşi să nu se piardă.
Iar pe noi nu ne lăsa niciodată să ajungem până la ultima soluţie,
şi ne ţine trează conştiinţa în ascultarea de Tine
şi fă ca primele chemări sau mustrări ale Tale, să ne întoarcă sau să ne îndrepte.
Amin.