Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor, și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și Isus a rămas Singur cu femeia, care stătea în mijloc.
Cel mai greu lucru este să trezești cugetul unui păcătos.
Încărcându-se mereu cu păcate, omul, își nesocotește mustrările cugetului, sau pentru că iubirea păcatului nu-l lasă să-și asculte cugetul lui.
Greutatea nelegiuirilor omului care se tot înmulțesc îi înăbușe tot mai mult glasul cugetului, și în curând, omul ajunge să nu mai simtă nici o mustrare de conștiință.
După aceea, omul poate săvârși orice nelegiuire, căci nu mai este cine să-l mustre și nu mai este cine să-l împiedice. Sub mormanul tot mai greu de păcate, cugetul zace tot mai înăbușit.
Și numai puterea lui Dumnezeu, mai poate pătrunde până la el, ca să-l trezească și să-l dezgroape iarăși.
Puterea aceasta a lui Dumnezeu lucrează prin Cuvântul și prin Duhul Său Cel Sfânt - și dacă nu lucrează aceasta asupra unui cuget, atunci zadarnice sunt toate încercările de a-l trezi...
De ce mii de predici și de scrieri nu pot întoarce pe nimeni de la pierzare? - Pentru că nu lucrează prin ele puterea lui Dumnezeu care să trezească cugetele oamenilor. Numai omul singur nu poate face această trezire.
Când însă s-a trezit cugetul cuiva, cu cât este mai împovărat, cu atât va striga mai tare și cu cât a fost mai chinuit, cu atât se va ridica mai puternic împotriva păcatului care l-a ținut în robie și apăsare.
Greu este numai până se trezește cugetul. Căci de aci până la pocăință, nu mai este apoi decât un pas.
Dar pasul acesta este foarte greu.
Mulți nu l-au făcut niciodată.
Căci deși cugetul lor s-a trezit și în inima lor s-a născut părerea de rău pentru păcate, și groaza de pedeapsa ce-i așteaptă, - totuși ei nu s-au întors la Dumnezeu spre a-și mărturisi vina
și a-și părăsi păcatul ca să fie iertați,
- ci au plecat de la Hristos. Ajunseseră până în fața Lui, dar s-au întors înapoi despărțindu-se de El.
Curând, pofta după vechile păcate îi doboară iarăși, acoperindu-le din nou cugetul care adesea nu se mai trezește apoi până în iad.
Dar acolo nu le va mai tăcea în veci!
O Doamne Isuse,
cu groază și cu durere ne rugăm pentru toți semenii noștri, care nu s-au întors de la fărădelegile lor nici după ce au auzit și au văzut bunătatea Ta și minunile Tale, în mod puternic.
Dacă mai este o cale de mântuire pentru ei, încearcă-o Tu ca totuși să nu se piardă.
Iar pe noi nu ne lăsa niciodată să ajungem până la ultima soluție,
și ne ține trează conștiința în ascultarea de Tine
și fă ca primele chemări sau mustrări ale Tale, să ne întoarcă sau să ne îndrepte.
Amin.