Eu n-am uitat
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Eu n-am uitat cuvântul: aduceţi-vă-aminte,
ca fulgerul îmi arde, ca tunetul mi-e spus,
- înaintaşii noştri nu-s pietre ori morminte
ci steaguri înălţate şi sori ce n-au apus.
Îl văd venind pe ziduri părintele-lumină
cu fruntea lui şi mâna cea albă - singurel
şi glasu-i alb întreabă... şi tace şi suspină
şi nu-şi mai recunoaşte pe nime-aici cu el.
Şi văd o Mână Sfântă cum scrie pe o rază
un Mane Tekel Fares pe-acest oraş beţiu
ce cântă-cântă-cântă când tot se ruinează
şi cântecul răsună a jale şi-a pustiu.
Şi văd copii nevârstnici venind ca să se-mbete
de cântecul acestui ţimbal zângănitor
şi sunetul i-nşeală - şi sufletele, bete,
se duc pe alte drumuri pierzându-şi ţara lor.
... Cum m-a-nşelat iubirea să nu văd mai din vreme
că duhul îndărătnic nu poate fi salvat
că vai e-n veci de cel ce n-ascultă nici se teme
şi vai e şi de-aceia ce-n urma lui s-abat.
Acum aud cuvântul: ia seama ce răsplată
au toţi dărâmătorii - şi teme-te mereu,
- şi mă-ngrozesc ce are să vină dintr-o dată
şi peste-acel ce scrise acuma Dumnezeu!