Evanghelia de duminică: ce voiești să-ți fac? Doamne, să văd. (1)
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Pe când Se apropia Isus de Ierihon, un orb ședea lângă drum și cerșea. Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: Trece Isus din Nazaret. Și el a strigat: Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Cei ce mergeau înainte, îl certau să tacă, dar el țipa și mai tare: Fiul lui David, ai milă de mine! Isus S-a oprit, și a poruncit să-l aducă la El, și, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: Ce vrei să-ți fac? Doamne, a răspuns el, să-mi capăt vederea. Și Isus i-a zis: Capătă-ți vederea. Credința ta te-a mântuit. Numaidecât, orbul și-a căpătat vederea, și a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu (Luca 18, 35-43).
Evanghelia de duminică istorisește tămăduirea unui orb ce ședea lângă cale cerșind. Astfel de orbi care cerșesc pe la poduri sau pe lângă drumuri sunt și azi, - și datori suntem cu toții să-i miluim. Dar în afară de aceștia, mai sunt și altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile și păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinși de focul mâniei, nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd și nu mai judecă nimic. Desfrânatul de asemeni este un orb ce nu mai vede nimic curat și sfânt, ci merge orbește înainte pe calea poftelor spurcate ce-i omoară rând pe rând sănătatea, viața și sufletul.
O și mai cumplită orbie sufletească face beția. Beatul și bețivul este un orb ce și-a pierdut cu totul vederea sufletească. Despre acești fel de orbi zicea psalmistul că ochi au și nu văd... Ați văzut cum pe cei orbi, alții îi duc de mână, sau de bâtă, unde ei nici nu știu. Întocmai așa îi poartă patimile și păcatele pe oamenii cei stăpâniți de ele.
Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală și nici un alt doctor nu poate tămădui această boală, decât Doctorul care l-a tămăduit pe orbul din Evanghelie: Isus Hristos. Orbul din Evanghelie s-a tămăduit prin credința lui cea tare, prin încrederea lui în puterea lui Isus și prin dorința lui cea vie care suspina zicând: Doamne, să văd! Așa și noi să cădem înaintea lui Hristos cu credință, adică cu încredere în Jertfa Lui cea sfântă și mântuitoare; și cu dorință vie de a ne tămădui. O credință ce te lasă tot orb și tot în păcate, este o credință fără Hristos și fără putere.
Despre ap. Pavel ne spun Scripturile că în drumul spre Damasc (când era Saul și mergea să prigonească pe Hristos) i-a ieșit în cale o lumină care l-a orbit pe o clipă și apoi i-a dat altă vedere și alte purtări. Din Saul l-a făcut Pavel și din prigonitor, apostol. A fost aceasta o orbire după care a văzut și a făcut și pe alții să vadă - zice sf. Ioan Gură de Aur. Așa trebuie, iubite cititorule, să ieși și tu din orbia și robia patimilor și păcatelor. Eu sunt lumina lumii, - zicea Isus - și cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții (Ioan 8, 12). Credința și lumina lui Hristos trebuie să-ți dea și ție alți ochi și altă vedere, alte picioare și altă umblare, altă gură și alte vorbe, altă inimă și alte simțiri. O credință ce nu te scoate și pe tine din orbia și robia patimilor; o credință ce nu te întoarce și pe tine din drumul Damascului păcatelor, este o credință fără Isus și fără nici o putere de mântuire sufletească.
Iosif Trifa.