Evanghelia de duminică: și s-a sculat mortul și a început a grăi

În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și norod mult. Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă, și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate. Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, și i-a zis: Nu plânge! Apoi S-a apropiat, și S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit. El a zis: Tinerelule, scoală-te, îți spun! Mortul a șezut în capul oaselor, și a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: Un mare proroc s-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea și prin toate împrejurimile (Luca 7, 11-17).

Evanghelia de duminică arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă își ducea fiul la groapă și pe drum s-a întâlnit cu Isus, care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din Evanghelia de duminică se întâmplă și astăzi. Ca și văduva din Nain, și noi avem un singur fiu de mare preț: viața noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăvește de moarte și acest fiu al nostru; de multe ori chiar și moare și mulți chiar îl și îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că și fiul nostru, viața noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit și noi cu Isus Hristos.

Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Isus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi și ne-a lăsat și nouă darul învierii, precum a zis: Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine va fi viu, chiar dacă va muri (Ioan 11, 25).

Și tu, iubite cititorule, te poți întâlni cu Hristos oricând: fie că zaci cu sufletul bolnav pe pat, fie că ai plecat și tu la groapă cu sufletul omorât de păcate - Hristos te așteaptă ca să-ți învieze sufletul. Îți trebuie însă ceva ca să te poți întâlni și tu cu Isus, învietorul de suflete. Îți trebuie lacrimile văduvei care-și plângea copilul, îți trebuie și ție lacrimi fierbinți cu care să-ți plângi căderea și moartea ta cea sufletească. Îți trebuie, dragă cititorule, un dor, o dorință fierbinte după Isus, doctorul Cel bun care să te vindece, să te ridice, să te învieze la o viață nouă. Când vei simți acest dor și îl vei stropi mereu cu lacrimile așteptării și părerii de rău pentru păcatele tale, atunci și tu ești un mort ce a înviat la o viață nouă.

Eu am văzut astfel de morți înviați. Cu prilejul unei adunări ce au ținut-o aici la Sibiu cei ce s-au hotărât împotriva bețiilor, sudalmelor și altor păcate grele, un ostaș de-al nostru ne-a spus în chip mișcător istoria învierii lui din păcate: Eram un bețivan vestit în satul meu - ne spunea fratele nostru - și astăzi oamenii se miră cum m-am putut schimba așa dintr-odată.

Uitați-vă măi, zic oamenii, că prăpăditul cela de ieri s-a făcut cărturar și acum învață pe oameni din cărți și gazete... Iată, iubiților cititori, cum s-a sculat un mort și a început a grăi. Un cititor de la sate îmi scrie: De când mi-ai trimis Biblia, d-le părinte, și de când citesc în ea, simțesc că mă fac altul... Duminica merg regulat la biserică și după biserică citesc oamenilor din Biblie... iacă și acesta este un mort care începe să se scoale și să grăiască.

Dar de ce nu învie toți păcătoșii, mă vei întreba tu? Pentru că nu se întâlnesc cu Mântuitorul Hristos așa cum trebuie, răspund eu. Sunt unii, foarte mulți, care se roagă regulat, merg la biserică, dar cu Isus nu se întâlnesc și din păcate nu ies. Dacă nu ieși din păcate, iubite cititorule, dacă nu începi o viață nouă după Evanghelie, acesta e semnul că tu încă nu te-ai întâlnit cu Mântuitorul Hristos.

O ce dar mare este, iubite cititorule, în vorbele: Și s-a sculat mortul și a început a grăi! Și eu, cel care scriu aceste rânduri, eram odată, dragă cititorule, un mort ce mergeam plângând spre groapa pieirii mele sufletești. Și tocmai când ieșeam din poarta vieții, Isus a ieșit în calea mea și m-a înviat. M-am întâlnit cu Isus, Mântuitorul sufletului meu, și de atunci m-am schimbat, m-am sculat și am început a grăi... și voi grăi mereu despre minunile ce le face Isus în sufletul omului.

Iosif Trifa.