Evanghelia de duminică - Vameșul și fariseul
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, și altul vameș. Fariseul sta în picioare, și a început să se roage în sine astfel:
Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.
Vameșul sta departe, și nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, și zicea:
Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!
Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță, va fi smerit; și oricine se smerește, va fi înălțat (Luca 18, 10-14).
Iată doi oameni pune această Evanghelie înaintea noastră. Îi pune nu numai ca să ne uităm la ei, ci să și învățăm ceva de la ei.
De la vameșul - care își dusese păcatele la biserică și se așezase cu ele rușinat acolo înapoi lângă ușă unde le stropea cu lacrimile părerii de rău - să învățăm smerenie și căință pentru păcatele noastre.
De la fariseul - care tropotea îngâmfat prin biserică și în loc de rugăciune se lăuda pe el și hulea pe alții, să învățăm a ne feri de păcatul trufiei.
Creștinilor! Toate Scripturile ne spun că trufia este începutul și răsadul tuturor păcatelor (Sirah 3, 27). Prin mândrie a intrat păcatul în lume pentru că Dumnezeu îl făcuse și pe Satana o făptură bună, dar mândria a intrat în el și l-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Mândria l-a aruncat jos în adâncimile pământului și l-a făcut vrăjmaș lui Dumnezeu și oamenilor. Cu mândria s-a apropiat apoi diavolul de Adam îndemnându-l să se facă și el asemenea lui Dumnezeu și tot mai ales cu răsadul mândriei încearcă diavolul și azi să se apropie și de grădina sufletului nostru. De aceea toate Scripturile ne îndeamnă să ne ferim de acest păcat. Mântuitorul Hristos ne-a lăsat Însăși viața Sa petrecută pe pământ ca cea mai grăitoare pildă a smereniei: Învățați de la Mine - zicea Isus - căci Eu sunt blând și smerit cu inima. Dumnezeu stă împotriva celor mândri și smerește pe cei ce se înalță (Prov. 29, 23).
Cititorule! Evanghelia ne spune că vameșul își bătea pieptul său. Prin asta el parcă voia să spună că acolo sub pieptul său, în inima sa, a aflat el taina și pricina păcatului și nu în cap sau în altă parte. Dumnezeu n-a ascultat numai cuvintele vameșului, ci S-a uitat în inima lui și aflându-o smerită și înfrântă, S-a îndurat de el în a Sa iubire de oameni - zice sf. Ioan Gură de Aur.
Tot așa și pe fariseul, mândria din inima lui îi înfoia burta și îi căsca gura să se laude pe sine și să hulească pe alții.
Tot așa și tu cititorule, în inima ta te cercetează să vezi și să afli de este sănătoasă ori bolnavă. Coboară-te, intră în grădina inimii tale și smulge din ea sămânța diavolului: răsadul mândriei ca să poată crește sămânța cea bună și floarea cea frumoasă a smereniei și mântuirii tale sufletești!
Iosif Trifa.