Evanghelia de duminică - Vameşul şi fariseul

Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel:

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.

Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept, şi zicea:

Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!

Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat (Luca 18, 10-14).

Iată doi oameni pune această Evanghelie înaintea noastră. Îi pune nu numai ca să ne uităm la ei, ci să şi învăţăm ceva de la ei.

De la vameşul - care îşi dusese păcatele la biserică şi se aşezase cu ele ruşinat acolo înapoi lângă uşă unde le stropea cu lacrimile părerii de rău - să învăţăm smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre.

De la fariseul - care tropotea îngâmfat prin biserică şi în loc de rugăciune se lăuda pe el şi hulea pe alţii, să învăţăm a ne feri de păcatul trufiei.

Creştinilor! Toate Scripturile ne spun că trufia este începutul şi răsadul tuturor păcatelor (Sirah 3, 27). Prin mândrie a intrat păcatul în lume pentru că Dumnezeu îl făcuse şi pe Satana o făptură bună, dar mândria a intrat în el şi l-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Mândria l-a aruncat jos în adâncimile pământului şi l-a făcut vrăjmaş lui Dumnezeu şi oamenilor. Cu mândria s-a apropiat apoi diavolul de Adam îndemnându-l să se facă şi el asemenea lui Dumnezeu şi tot mai ales cu răsadul mândriei încearcă diavolul şi azi să se apropie şi de grădina sufletului nostru. De aceea toate Scripturile ne îndeamnă să ne ferim de acest păcat. Mântuitorul Hristos ne-a lăsat Însăşi viaţa Sa petrecută pe pământ ca cea mai grăitoare pildă a smereniei: Învăţaţi de la Mine - zicea Isus - căci Eu sunt blând şi smerit cu inima. Dumnezeu stă împotriva celor mândri şi smereşte pe cei ce se înalţă (Prov. 29, 23).

Cititorule! Evanghelia ne spune că vameşul îşi bătea pieptul său. Prin asta el parcă voia să spună că acolo sub pieptul său, în inima sa, a aflat el taina şi pricina păcatului şi nu în cap sau în altă parte. Dumnezeu n-a ascultat numai cuvintele vameşului, ci S-a uitat în inima lui şi aflându-o smerită şi înfrântă, S-a îndurat de el în a Sa iubire de oameni - zice sf. Ioan Gură de Aur.

Tot aşa şi pe fariseul, mândria din inima lui îi înfoia burta şi îi căsca gura să se laude pe sine şi să hulească pe alţii.

Tot aşa şi tu cititorule, în inima ta te cercetează să vezi şi să afli de este sănătoasă ori bolnavă. Coboară-te, intră în grădina inimii tale şi smulge din ea sămânţa diavolului: răsadul mândriei ca să poată creşte sămânţa cea bună şi floarea cea frumoasă a smereniei şi mântuirii tale sufleteşti!

Iosif Trifa.