Evanghelia de duminică: ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel (2)

Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii fac așa. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt, căci El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 31-36).

Ce pace, ce rai ar fi pe pământ, când tot omul ar ținea această poruncă scurtă: ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor la fel, sau cu alte vorbe, ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Dar oamenii nu țin această poruncă, pentru că cei mai mulți oameni poftesc să li se facă tot binele ce li se poate face, dar în schimb ei fac altora tot răul ce-l pot face. Asta-i un semn că inima oamenilor este bolnavă. Este un beteșug în inima oamenilor care poftește mereu tot binele de la alți oameni, dar în schimb dorește tot răul altora. Porunca Evangheliei nu se poate împlini, până când omul nu-și tămăduiește inima bolnavă - și această tămăduire n-o poate face un alt doctor, decât Isus Hristos și primirea Lui. Cine L-a primit cu adevărat pe Isus ca Stăpân și poruncitor în casa sufletului său, inima aceluia iubește pe toți oamenii și face bine tuturor, prietenilor și dușmanilor deopotrivă, pentru că Isus este iubire, și iubirea de oameni este semnul că cineva face parte din turma lui Hristos.

Iubiți pe vrăjmașii voștri... zice mai departe Evanghelia. Iată o poruncă de care se împiedică cei mai mulți creștini de azi. Inima oamenilor de azi se oprește la această poruncă. Mai departe nu poate înainta. Mi-aduc aminte când eram preot în satul meu, în scaunul spovedaniei foarte mulți creștini spuneau că n-au aprins, n-au furat, n-au omorât... dar când îi trimiteam în Numele lui Isus să se împace cu cela și cela, îmi răspundeau: asta una n-o pot face părinte, adică viața lor de creștin se oprea aici, ca și sămânța din Evanghelie, care a dat în bolovani. Cei ce se opresc și se împiedică la această poruncă, n-au primit și n-au înțeles cu adevărat pe Isus, care și de pe Cruce a strigat jidovilor ce-L răstigneau: Tată, iartă-le lor. Isus n-a avut dușmani - și cel ce are dușmani, nu face parte din turma lui Hristos, căci așa zice Scriptura: Dacă cineva zice că iubește pe Dumnezeu, dar urăște pe fratele său, este un mincinos (1 Ioan 4, 20). Cine urăște pe fratele, său umblă în întuneric... și rămâne în moarte (1 Ioan 2, 11; 3, 14).

Cine este vrăjmașul nostru? Noi creștinii cei adevărați nu trebuie să avem un alt vrăjmaș decât pe diavolul și păcatul. Pe acest vrăjmaș, ne poruncește Scriptura și Evanghelia, să-l urâm cu toată puterea sufletului nostru. Dar greșeala tocmai aceasta este, că noi nu urâm pe acest vrăjmaș, ci ne place de el, ascultăm de el, ne împrietenim cu el. Mare vrăjmaș ne este diavolul; câte rele ne face, de câte ori și în câte chipuri ne batjocorește, de câte ori sare asupra noastră și ne rănește sufletul - și noi tot nu-l urâm, dar sărim în capul fratelui nostru pentru cea mai mică greșeală.

Urăști tu cititorule pe diavolul și păcatul cu toată puterea sufletului tău, sau urăști pe de-aproapele tău, pe fratele tău - și odată cu această ură, urăști pe Dumnezeu și sufletul tău?

Iosif Trifa.