Foto Pr. Iosif Trifa

Evanghelia de duminică: luminătorul trupului este ochiul (2)

Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea, vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși, Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui? Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Așa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Nu vă îngrijorați dar, zicând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru Cel ceresc știe că aveți trebuință de ele (Matei 6, 22-32).
Lumina ochilor și lumina sufletului
Cât de scumpi ne sunt ochii și vederea. Pentru toți banii și toate bogățiile lumii nu ne-am da ochii și vederea. Tot așa de scumpă trebuie să ne fie și vederea, lumina cea sufletească. Și lumina noastră cea sufletească aceasta este: Eu sunt lumina lumii - a zis Isus - tot cel ce vine la Mine nu va umbla în întuneric... dar noi umblăm în întuneric de păcate și purtări slabe - și aceasta este o dovadă că ni s-au stricat ochii cei sufletești și vederea cea sufletească. Patimile cele rele și păcatele sunt tot atâtea boli care ne strică vederea și ochii sufletului nostru.
Chipul de mai sus ne arată pe un bolnav de ochi cum îngenunchează înaintea lui Isus și cere tămăduire. Îngenunchează și tu cititorule înaintea lui Isus cu ochii sufletului tău orbiți de patimi și cu vederea ta cea sufletească stricată de păcate, și îți cere de la El tămăduire.
Nu puteți sluji la doi domni...
Zice mai departe Evanghelia. Dar greșeala aceasta este că cei mai mulți creștini caută să slujească la doi domni: și lui Dumnezeu și lui mamona. Bagă de seamă, cititorule, că și tu faci așa, de câte ori dimineața te închini lui Dumnezeu, dar mai târziu faci închinăciuni și diavolului cu sudalme și alte păcate. Și tu faci așa, de câte ori duminica o împarți în două, adică înainte de amiază te închini cu rugăciuni și cântări în biserica lui Dumnezeu, dar după amiază închini cu paharul și te închini cu beții și înjurături în cealaltă biserică: în crâșmă, ca să dai și diavolului partea lui de slujbă. Și în câte alte feluri slujesc creștinii la 2 domni... mai ales în ziua de azi!
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu
Zice mai departe Evanghelia, căci dacă veți căuta pe Dumnezeu și poruncile Lui, atunci toate celelalte vi se vor da pe deasupra. Adevărul din aceste vorbe l-ați putut băga de seamă și voi în viața voastră. De câte ori ați stăruit în rugăciune, ați fost curați în traiul, în purtările și faptele voastre și ați grijit ca aceste purtări să fie și în casele voastre, ați văzut că toate ale voastre vă merg înainte cu bine, în semnul că ați căutat mai întâi pe Dumnezeu și astfel El S-a îngrijit și de lipsurile voastre. Și iarăși, de câte ori ați apucat pe căi rele, de sudalme, beții, vicleșug și ați lăsat să iese și din casa voastră cele bune și să intre cele rele, ați văzut că și afacerile voastre merg spre rău, în semnul și mustrarea că n-ați căutat pe Dumnezeu mai întâi, și așa nici El nu v-a sprijinit cu nici un ajutor.
Acest adevăr îl vedem apoi mărit și în vremile noastre. Vorbele lui Isus: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, sunt parcă un strigăt de mustrare și chemare pentru vremurile și oamenii noștri. De ani de zile s-au slobozit peste noi necazuri, greutăți și frământări din care nu mai putem scăpa, și nu vom putea scăpa până când nu ne vom întoarce către Dumnezeu cu purtările noastre. Până când omenirea și oamenii vor sluji mereu lui mamona și vor stărui să iese Împărăția lui Dumnezeu îndărătul tuturor afacerilor - nici un pas spre liniște și bine nu vor putea face.
Toate frământările, așteptările și suspinele oamenilor după vremuri mai bune, vor fi zadarnice, până când oamenii nu vor înțelege glasul și chemarea Blândului Isus: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui...
Iosif Trifa.
Articol 59 din 223
Folosește săgețile ← → pentru navigare