Evanghelia de duminică: şi s-a sculat mortul şi a început a grăi

În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă, şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, şi i-a zis: Nu plânge! Apoi S-a apropiat, şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau, s-au oprit. El a zis: Tinerelule, scoală-te, îţi spun! Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: Un mare proroc s-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile (Luca 7, 11-17).

Evanghelia de duminică arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi pe drum s-a întâlnit cu Isus, care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din Evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Isus Hristos.

Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Isus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis: Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine va fi viu, chiar dacă va muri (Ioan 11, 25).

Şi tu, iubite cititorule, te poţi întâlni cu Hristos oricând: fie că zaci cu sufletul bolnav pe pat, fie că ai plecat şi tu la groapă cu sufletul omorât de păcate - Hristos te aşteaptă ca să-ţi învieze sufletul. Îţi trebuie însă ceva ca să te poţi întâlni şi tu cu Isus, învietorul de suflete. Îţi trebuie lacrimile văduvei care-şi plângea copilul, îţi trebuie şi ţie lacrimi fierbinţi cu care să-ţi plângi căderea şi moartea ta cea sufletească. Îţi trebuie, dragă cititorule, un dor, o dorinţă fierbinte după Isus, doctorul Cel bun care să te vindece, să te ridice, să te învieze la o viaţă nouă. Când vei simţi acest dor şi îl vei stropi mereu cu lacrimile aşteptării şi părerii de rău pentru păcatele tale, atunci şi tu eşti un mort ce a înviat la o viaţă nouă.

Eu am văzut astfel de morţi înviaţi. Cu prilejul unei adunări ce au ţinut-o aici la Sibiu cei ce s-au hotărât împotriva beţiilor, sudalmelor şi altor păcate grele, un ostaş de-al nostru ne-a spus în chip mişcător istoria învierii lui din păcate: Eram un beţivan vestit în satul meu - ne spunea fratele nostru - şi astăzi oamenii se miră cum m-am putut schimba aşa dintr-odată.

Uitaţi-vă măi, zic oamenii, că prăpăditul cela de ieri s-a făcut cărturar şi acum învaţă pe oameni din cărţi şi gazete... Iată, iubiţilor cititori, cum s-a sculat un mort şi a început a grăi. Un cititor de la sate îmi scrie: De când mi-ai trimis Biblia, d-le părinte, şi de când citesc în ea, simţesc că mă fac altul... Duminica merg regulat la biserică şi după biserică citesc oamenilor din Biblie... iacă şi acesta este un mort care începe să se scoale şi să grăiască.

Dar de ce nu învie toţi păcătoşii, mă vei întreba tu? Pentru că nu se întâlnesc cu Mântuitorul Hristos aşa cum trebuie, răspund eu. Sunt unii, foarte mulţi, care se roagă regulat, merg la biserică, dar cu Isus nu se întâlnesc şi din păcate nu ies. Dacă nu ieşi din păcate, iubite cititorule, dacă nu începi o viaţă nouă după Evanghelie, acesta e semnul că tu încă nu te-ai întâlnit cu Mântuitorul Hristos.

O ce dar mare este, iubite cititorule, în vorbele: Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi! Şi eu, cel care scriu aceste rânduri, eram odată, dragă cititorule, un mort ce mergeam plângând spre groapa pieirii mele sufleteşti. Şi tocmai când ieşeam din poarta vieţii, Isus a ieşit în calea mea şi m-a înviat. M-am întâlnit cu Isus, Mântuitorul sufletului meu, şi de atunci m-am schimbat, m-am sculat şi am început a grăi... şi voi grăi mereu despre minunile ce le face Isus în sufletul omului.

Iosif Trifa.