Evanghelia de duminică: tinere, îţi zic ţie, scoală-te!

Acum duminică avem la rând Evanghelia cu învierea tânărului din Nain, pe care o mamă cernită îl petrecea plângând la groapă. Isus a oprit convoiul, S-a atins de sicriu şi a zis: Tinerelule, scoală-te, îţi spun! Mortul a şezut în capul oaselor, şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui (Luca 7, 14-15).

Despre 3 morţi ne spun Evangheliile că i-a înviat Isus: fiica lui Iair, tânărul din Nain şi Lazăr. Şi oare numai pe aceştia trei morţi i-a înviat Isus? O, nu! Domnul Isus a înviat şi înviază milioane şi milioane de morţi - de cei morţi cu sufletul. Moartea cea adevărată e moartea cea cu sufletul, e moartea cea sufletească. Despre aceasta strigă toate Scripturile să ne ferim de ea. Şi vai, ce de moarte sufletească este azi în lume! E plină lumea de morţi care trăiesc (Apoc. 3, 1).

Morţii pe care i-a înviat Isus au fost toţi oameni tineri. Ce mult spune şi acest lucru! El ne spune că moartea cea sufletească bântuie şi azi mai ales în rândul tineretului. Tinerimea e mai mult primejduită de a cădea în boala şi moartea cea sufletească. Şi o, ce grozavă este moartea aceasta!

De când eram preot la ţară îmi aduc aminte de o întâmplare ce se potriveşte foarte mult cu Evanghelia de duminică. Petreceam la groapă pe un tânăr credincios care adormise în Domnul. În drumul spre cimitir, iată o mamă ce trăgea de fiul ei să-l ridice dintr-un şanţ unde-l doborâse patima beţiei. Era şi acesta un mort; acesta era mortul cel adevărat, căci mortul meu din sicriu adormise în braţele Domnului, dar mortul cel din şanţ adormise în braţele diavolului. Mortul meu din sicriu călătorea spre învierea şi viaţa cea veşnică, dar mortul cel din şanţ călătorea spre moartea şi pieirea cea veşnică.

Vai, ce de moarte sufletească a dat mai ales în tinerimea de azi! Mie mi se umplu ochii de lacrimi văzându-i pe tinerii noştri pe tot locul pe unde se îmbolnăvesc sufletele. Pe toate drumurile îi vezi pe tinerii noştri cu alcoolul, cu ţigara şi cu sudalma în gură. Eroii cârciumilor, chefurilor şi păcatelor sunt mai ales tinerii. De altcum cred că e de prisos să mai vorbesc despre răul acesta. Îl vede toată lumea. Eu mă întreb unde sunt părinţii acestor copii care cad în moarte şi pieire sufletească? Pe cei trei morţi din Evanghelie îi plângeau părinţii lor. Unde sunt lacrimile părinţilor pentru copiii lor apucaţi în calea pierzării?

De când eram la ţară, îmi aduc aminte de un om care ieşise la hotar cu un prunc mic. Tatăl - cam plăcându-i somnul - s-a pus la o umbră şi a adormit. Pruncul a rămas jucându-se. Când s-a trezit, pruncul nu mai era nicăieri. A strigat pe el, degeaba. Pe urmă căutându-l, l-a aflat înecat într-un pârâu. În timp ce omul dormise, pruncul s-a depărtat şi ajungând la apă, s-a înecat.

Cam aşa fac şi părinţii copiilor de azi. Ei dorm liniştiţi, în vreme ce copiii lor umblă nopţile şi se îneacă în valurile stricăciunilor. Ce lucru dureros este acesta şi ce plin de răspundere sufletească!

O, ce lucru grozav e moartea cea sufletească!

O, dragă tinere, eu te văd amestecat între cei răi... te văd cufundat în duhul acestei lumi... te văd prin locurile cele rele, pe unde se îmbolnăvesc sufletele; pe la cârciumi, chefuri, petreceri... te văd apucat în ghearele patimilor rele... te văd bolnav; văd boala din sufletul tău... te văd doborât de păcate... te văd ieşind din cetatea vieţii sufleteşti... văd cum te duc la groapă pe umerii lor societăţile şi patimile rele... opreşte-te, dragă suflete, opreşte-te din această cale a pieirii veşnice. Isus Mântuitorul a strigat pe cei ce-l duceau pe tânărul din Nain: staţi pe loc; opriţi-vă din calea spre cimitir...

Stai pe loc - îţi zice şi ţie Evanghelia. Opreşte-te în loc şi dă-ţi seama unde eşti, încotro mergi. Opreşte-te în loc şi vezi pe cei ce te duc la groapă pe umeri: societăţile şi patimile cele rele. Opreşte-te în loc, suspină după ajutor şi harul Duhului Sfânt îndată te va ridica. Oricât ai fi tu, dragă suflete, de căzut şi de decăzut - tu poţi învia la o viaţă nouă. Duhul Sfânt poate face această minune. Se cere însă şi de la tine ceva. Duhul Sfânt aşteaptă lacrimile tale, aşteaptă suspinul tău, aşteaptă oftatul tău: vai mie, sunt pierdut; Isuse Mântuitorule, nu mă lăsa...

Aici voi spune că şi părinţii pot ajuta învierea cea sufletească a copiilor lor cuprinşi de păcate. Pe tânărul din Nain îl petreceau la groapă lacrimile mamei sale. Domnului I s-a făcut milă de aceste lacrimi; Domnul n-a trecut cu vederea aceste lacrimi, şi a zis: femeie, nu plânge! La cei 3 morţi pe care i-a înviat Isus, vedem lacrimile părinţilor pentru fii lor pierduţi - ajută şi ele întoarcerea lor la Dumnezeu.

Aici avem o minunată pildă din viaţa sf. Augustin. În tinereţele sale. sf. Augustin era un tânăr copleşit cu totul de duhul cel rău al lumii. Patimile cele rele puseseră stăpânire pe el.

Mama lui, Monica, o femeie credincioasă, se ruga neîncetat cu lacrimi fierbinţi pentru îndreptarea lui. Dar anii treceau şi rugăciunile ei păreau zadarnice. Monica şi-a vărsat necazul în faţa episcopului Ambrosie, din Mailand.

- Femeie, nu te teme - i-a răspuns episcopul - copilul atâtor lacrimi şi rugăciuni, nu se poate pierde... un copil pentru care s-au făcut atâtea rugăciuni şi s-au vărsat atâtea lacrimi, nu se poate pierde.

Şi aşa a şi fost. Din tânărul cel stricat şi pierdut, s-a ales un om mare, un sfânt. Dintr-un vas necurat, Domnul a făcut un vas ales, un vas sfânt.

Mare lucru, mare este dar rugăciunea părinţilor pentru copiii lor. Câţi însă dintre părinţii de azi se roagă pentru mântuirea copiilor lor?

Iosif Trifa.