Foto Traian Dorz

Exod 32, 1-19

Traian Dorz - Biblia Versificată

Dar vai ce durere vede
Moise înapoi venind
tot poporu-n jurul unui
bou de aur chiuind
timpul cât lipsise Moise
cei ce-l dușmăneau pe el
abătuseră-n spre idoli
inima lui Israel.
Moise întristat de moarte
a trântit sfărmând de stânci
tablele cu cele zece
ale Domnului porunci
iar poporul idolatru
a plătit amar și greu
vina că s-a-ntors spre idoli
și-a lăsat pe Dumnezeu.
Vai de cei ce-și calcă sfântul legământ
și se-ntorc spre idoli de la Domnul Sfânt
căci pe toți i-așteaptă focul fioros
greu păcat e-acela de-a lovi-n Hristos.
Articol 50 din 188
Folosește săgețile ← → pentru navigare