Fără mamă
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Desigur, Dumnezeu a rânduit şi a dorit ca toate fiinţele care se nasc şi trăiesc pe pământ, să aibă lângă ele veghetoare şi dulce privirea grijii mamei lor.
Să crească având ocrotitoare şi sfântă căldura inimii de mamă.
Pe acestea nimeni şi nimic nu le poate înlocui, acolo unde nu sunt.
Dar pe pământ nu se nasc şi nu cresc numai fetiţe fericite.
Pe pământ, păcatul nefericeşte viaţa atâtor făpturi ale lui Dumnezeu.
Iar fiinţele cele mai nevinovate şi care ispăşesc cel mai greu urmările păcatelor omeneşti, sunt fetiţele care ajung fără mamă.
Sau cu mamă ca fără ea - sau şi mai rău,
sau cu un fel de mamă că ar fi mai bine fără ea.
Astfel de fetiţe se împart cam în trei şi anume:
1 - Fetiţa orfană
A avut şi ea o măicuţă...
Nici n-a apucat s-o cunoască...
Sau abia ce a apucat s-o cunoască...
Încă de pe când sugea la sânul ei, i-a privit ochii aplecaţi cu dragoste şi cu grijă peste ea.
Lângă pieptul ei şi-a ascuns, fericită, fetiţa, obrăjorii micuţi şi dragi.
Cu mânuţele ei i-a cuprins ea gâtul drag
şi cu degetele ei micuţe i s-a jucat în părul frumos...
Dar într-o zi n-a mai avut-o.
Îşi mai aminteşte că s-a pomenit în casa lor cu o mare mulţime de oameni.
Că măicuţa ei zăcea întinsă într-un fel de pat îmbrăcat în negru, cu o faţă albă-albă şi rece, înconjurată de flori...
Că ea a strigat-o, că şi-a întins mâinile spre ea, că a plâns...
- Dar după aceea nu ştie ce a mai fost, căci cineva a luat-o şi a dus-o de acolo.
De atunci a crescut cu un tată iubitor -
sau fără el.
Cu o bunică bună şi iubitoare -
sau fără ea.
Cu o femeie străină căreia trebuie să-i spună mamă. Pe care s-o asculte. Şi căreia să caute să-i arate că o iubeşte -
sau fără ea.
Ori a fost dusă din casa mamei ei, cine ştie unde. Crescută de cine ştie cine. Şi cine ştie cum.
Iată soarta fetiţei rămasă fără mamă.
Dacă prin vreo întâmplare fericită fetiţa aceasta a ajuns să-L afle pe Domnul Iisus, atunci toată lipsa ei adâncă, lăsată în inimă de smulgerea mamei - se umple din plin.
Hristos îi devine adevărata comoară şi mamă a vieţii ei.
Iar pătrunderea Lui în inima ei, vindecă totul. Luminează totul. Acoperă totul. Umple totul. Şi fericeşte totul.
Odată cu aflarea lui Hristos, fetiţa a aflat părtăşia şi dragostea frăţească. Acestea sunt căldura inimii ei.
A aflat puterea rugăciunii, care este apărarea ei.
A aflat Cuvântul Domnului, care este lumina ei.
A aflat neprihănirea inimii, care este frumuseţea şi arma ei.
Şi desigur printre bunele suflete de surioare tinere şi-a aflat vreo adevărată surioară, mai scumpă, ca cea de aceeaşi mamă.
Şi poate că şi-a aflat vreun suflet de soră mai mare în Hristos, care îi va deveni atât de apropiată şi iubitoare cum i-ar fi fost măicuţa ei, dacă ar fi ajuns s-o aibă.
De aici încolo viaţa tinerei surioare se va desfăşura cu a celor fericite, asemănătoare.
2 - Fetiţa depărtată
Mama acesteia n-a murit, dar întâmplări nefericite şi dureroase au îndepărtat-o de ea, înstrăinând-o.
Fie că, fiind prea mulţi copii la părinţi săraci, a trebuit să plece să muncească la străini în umilitoarea stare de servitoare.
Fie că părinţii ei nemaiînţelegându-se s-au despărţit.
Iar ea a trebuit să plece de lângă mama ei adevărată cu inima zdrobită de durere.
Fie că, din alte cauze, a ajuns să fie luată şi crescută de altă mamă sau alte mame...
Nemaifiind aproape de mama care a crescut-o, simţindu-se singură, ea a început de mică să se teamă de orice fiinţă. Şi să se înstrăineze cu răceală de oricine, închizându-se cu totul în sine.
Şi învăţând să se apere singură cu toate mijloacele pe care le scorneşte frica fiinţelor singuratice şi slabe.
Ea are mamă, dar este ca şi cum n-ar avea.
Dacă nu-L întâlneşte cumva în amărăciunea ei pe Domnul Iisus, fetiţa aceasta va creşte nefericită şi singuratică.
Învăţând singură prin greutăţi, nu cum să-i facă fericiţi pe cei din jurul ei, ci cum să nu-i facă.
O, surioarelor, fie-vă milă de fetiţa aceasta! Căutaţi-o și-o aduceți la Hristos și la dragostea voastră!
3 - Fetiţa părăsită
Aceasta este cea mai nefericită dintre toate fiinţele din lume.
Are o mamă, dar mama ei n-are suflet, n-are inimă pentru ea, n-are căldură, n-are bunătate.
Are numai pofte vinovate. Numai răceală şi răutate.
După o vreme de certuri şi bătăi cu tatăl şi-a părăsit casa. A plecat şi n-a mai venit.
Fetiţa a căutat-o, dar fie că n-a mai găsit-o, fie că dacă a găsit-o a fost alungată înapoi...
Mama ei are acum altă familie, alţi copii, alt soţ, altă casă.
Sau nu mai are decât ruşinea şi păcatul.
Iar fetiţa rămasă cu tatăl său sau cu bunica ei, sau fără nici unul din sufletele care mai au vreo căldură dulce - îşi duce o viaţă cum nu se poate mai amară,
printre nişte sloiuri de gheaţă sufletească.
Pâine poate să aibă.
Şi îmbrăcăminte poate. Şi casă,
dar sufletul omenesc mai are nevoie şi de altceva.
Mai ales de acel altceva are cea mai mare nevoie.
De căldura dragostei simţite.
De părtăşia sufletului iubitor,
fără de care tânjeşte şi se usucă.
O pâine ori o haină e de găsit oriunde.
Dar o mamă bună este ceva atât de rar şi de scump că nimic n-o poate înlocui în sufletul unei fiinţe şi în drumul vieţii ei, - când moare.
Dacă a avut parte de o mamă bună, chiar şi după ce rămâne fără ea, amintirea chipului ei iubit şi sfânt, rămâne pentru fetiţă toată viaţa ei, ca o icoană adorată.
Spre chipul ei se va întoarce ea mereu să-şi încălzească inima şi să-şi mângâie duhul.
Despre ea va vorbi totdeauna cu plăcere şi cu drag.
Iar viaţa mamei evlavioase va rămâne o cinste şi o pildă pentru fata ei.
Dar despre cine să-şi amintească şi cum să vorbească, amărâtul suflet al fetiţei părăsite?
Când va fi silită să grăiască cuvântul sfânt de mamă, la cine şi la ce se va duce gândul ei?
Când va fi întrebată despre mama sa, ce să răspundă ea celui ce o întreabă?
Când va fi silită să asculte ce se vorbeşte despre mama ei, cum să-şi poată ascunde mai mult ochii? Şi faţa? Şi sufletul zdrobit?
O, dacă toate fetiţele orfane şi depărtate şi mai ales cele părăsite L-ar afla pe Hristos...
Şi dacă mai ales s-ar afla printre surorile credincioase câte un suflet de mamă. Câte un suflet înţelegător, apropiat, milostiv, dulce, cald şi plin de bunătate înţelegătoare, suflet bun, care să se apropie de sufletul acestei fetiţe, de sufletul acestei tinere nefericite şi să caute a umple ea, până în ceasul ei cel din urmă, locul mamei pierdute.
Locul în care stă acum numai o durere atât de mare şi de singură cum nu-i alta pe lume.
Scumpă surioară amărâtă, vino la Iisus!
Vino şi vei afla în Inima şi în Crucea Lui, o dragoste şi o fericire atât de dulce, cât nu-i în stare să-ţi dea nici o mamă din lumea aceasta.
Vino, căci printre sufletele iubite pe care le vei afla în jurul Crucii Domnului Iisus, vei găsi o surioară şi o mamă de care te vei alipi şi care alipindu-se de sufletul tău, te va face să-ţi regăseşti tot ceea ce credeai pierdut pentru totdeauna.
Dragi suflete slabe, veniţi la Domnul Iisus!
În dragostea Dulcelui Mântuitor Iisus Hristos, voi veţi găsi atâta putere şi bucurie, încât crucea voastră se va acoperi iarăşi de flori...
Slavă veşnică Ţie, Scumpul nostru Mântuitor, care eşti Dulcea noastră Dragoste ocrotitoare şi fericită, fii binecuvântat.
Îţi mulţumesc, Dulcele meu Mântuitor, că ai devenit Mama mea, Păzitorul şi Îndrumătorul meu...
Şi că, dăruindu-mi iertarea păcatelor mele şi bucuria părtăşiei cu Tine, mi-ai dăruit şi atâtea suflete scumpe care să mă înconjoare cu dragostea lor,
să se roage pentru mine,
şi să mă ajute cu atâta bunătate ca să-mi iubesc crucea. Şi s-o port pe urmele Tale.
Te rog să-mi dăruieşti puterea de a-Ţi urma până la sfârşit, potrivit legământului pe care l-am pus cu Tine. Şi după Cuvântul Tău Sfânt, să-mi pot împlini chemarea pe care mi-ai rânduit-o, de a lucra spre binele şi pentru fericirea altora. Şi cu atât mai mult a celor care m-au născut.
Căci aceasta este mântuirea sufletului meu şi voia Ta. Amin.