Fără mamă
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Desigur, Dumnezeu a rânduit și a dorit ca toate ființele care se nasc și trăiesc pe pământ, să aibă lângă ele veghetoare și dulce privirea grijii mamei lor.
Să crească având ocrotitoare și sfântă căldura inimii de mamă.
Pe acestea nimeni și nimic nu le poate înlocui, acolo unde nu sunt.
Dar pe pământ nu se nasc și nu cresc numai fetițe fericite.
Pe pământ, păcatul nefericește viața atâtor făpturi ale lui Dumnezeu.
Iar ființele cele mai nevinovate și care ispășesc cel mai greu urmările păcatelor omenești, sunt fetițele care ajung fără mamă.
Sau cu mamă ca fără ea - sau și mai rău,
sau cu un fel de mamă că ar fi mai bine fără ea.
Astfel de fetițe se împart cam în trei și anume:
1 - Fetița orfană
A avut și ea o măicuță...
Nici n-a apucat s-o cunoască...
Sau abia ce a apucat s-o cunoască...
Încă de pe când sugea la sânul ei, i-a privit ochii aplecați cu dragoste și cu grijă peste ea.
Lângă pieptul ei și-a ascuns, fericită, fetița, obrăjorii micuți și dragi.
Cu mânuțele ei i-a cuprins ea gâtul drag
și cu degetele ei micuțe i s-a jucat în părul frumos...
Dar într-o zi n-a mai avut-o.
Își mai amintește că s-a pomenit în casa lor cu o mare mulțime de oameni.
Că măicuța ei zăcea întinsă într-un fel de pat îmbrăcat în negru, cu o față albă-albă și rece, înconjurată de flori...
Că ea a strigat-o, că și-a întins mâinile spre ea, că a plâns...
- Dar după aceea nu știe ce a mai fost, căci cineva a luat-o și a dus-o de acolo.
De atunci a crescut cu un tată iubitor -
sau fără el.
Cu o bunică bună și iubitoare -
sau fără ea.
Cu o femeie străină căreia trebuie să-i spună mamă. Pe care s-o asculte. Și căreia să caute să-i arate că o iubește -
sau fără ea.
Ori a fost dusă din casa mamei ei, cine știe unde. Crescută de cine știe cine. Și cine știe cum.
Iată soarta fetiței rămasă fără mamă.
Dacă prin vreo întâmplare fericită fetița aceasta a ajuns să-L afle pe Domnul Iisus, atunci toată lipsa ei adâncă, lăsată în inimă de smulgerea mamei - se umple din plin.
Hristos îi devine adevărata comoară și mamă a vieții ei.
Iar pătrunderea Lui în inima ei, vindecă totul. Luminează totul. Acoperă totul. Umple totul. Și fericește totul.
Odată cu aflarea lui Hristos, fetița a aflat părtășia și dragostea frățească. Acestea sunt căldura inimii ei.
A aflat puterea rugăciunii, care este apărarea ei.
A aflat Cuvântul Domnului, care este lumina ei.
A aflat neprihănirea inimii, care este frumusețea și arma ei.
Și desigur printre bunele suflete de surioare tinere și-a aflat vreo adevărată surioară, mai scumpă, ca cea de aceeași mamă.
Și poate că și-a aflat vreun suflet de soră mai mare în Hristos, care îi va deveni atât de apropiată și iubitoare cum i-ar fi fost măicuța ei, dacă ar fi ajuns s-o aibă.
De aici încolo viața tinerei surioare se va desfășura cu a celor fericite, asemănătoare.
2 - Fetița depărtată
Mama acesteia n-a murit, dar întâmplări nefericite și dureroase au îndepărtat-o de ea, înstrăinând-o.
Fie că, fiind prea mulți copii la părinți săraci, a trebuit să plece să muncească la străini în umilitoarea stare de servitoare.
Fie că părinții ei nemaiînțelegându-se s-au despărțit.
Iar ea a trebuit să plece de lângă mama ei adevărată cu inima zdrobită de durere.
Fie că, din alte cauze, a ajuns să fie luată și crescută de altă mamă sau alte mame...
Nemaifiind aproape de mama care a crescut-o, simțindu-se singură, ea a început de mică să se teamă de orice ființă. Și să se înstrăineze cu răceală de oricine, închizându-se cu totul în sine.
Și învățând să se apere singură cu toate mijloacele pe care le scornește frica ființelor singuratice și slabe.
Ea are mamă, dar este ca și cum n-ar avea.
Dacă nu-L întâlnește cumva în amărăciunea ei pe Domnul Iisus, fetița aceasta va crește nefericită și singuratică.
Învățând singură prin greutăți, nu cum să-i facă fericiți pe cei din jurul ei, ci cum să nu-i facă.
O, surioarelor, fie-vă milă de fetița aceasta! Căutați-o și-o aduceți la Hristos și la dragostea voastră!
3 - Fetița părăsită
Aceasta este cea mai nefericită dintre toate ființele din lume.
Are o mamă, dar mama ei n-are suflet, n-are inimă pentru ea, n-are căldură, n-are bunătate.
Are numai pofte vinovate. Numai răceală și răutate.
După o vreme de certuri și bătăi cu tatăl și-a părăsit casa. A plecat și n-a mai venit.
Fetița a căutat-o, dar fie că n-a mai găsit-o, fie că dacă a găsit-o a fost alungată înapoi...
Mama ei are acum altă familie, alți copii, alt soț, altă casă.
Sau nu mai are decât rușinea și păcatul.
Iar fetița rămasă cu tatăl său sau cu bunica ei, sau fără nici unul din sufletele care mai au vreo căldură dulce - își duce o viață cum nu se poate mai amară,
printre niște sloiuri de gheață sufletească.
Pâine poate să aibă.
Și îmbrăcăminte poate. Și casă,
dar sufletul omenesc mai are nevoie și de altceva.
Mai ales de acel altceva are cea mai mare nevoie.
De căldura dragostei simțite.
De părtășia sufletului iubitor,
fără de care tânjește și se usucă.
O pâine ori o haină e de găsit oriunde.
Dar o mamă bună este ceva atât de rar și de scump că nimic n-o poate înlocui în sufletul unei ființe și în drumul vieții ei, - când moare.
Dacă a avut parte de o mamă bună, chiar și după ce rămâne fără ea, amintirea chipului ei iubit și sfânt, rămâne pentru fetiță toată viața ei, ca o icoană adorată.
Spre chipul ei se va întoarce ea mereu să-și încălzească inima și să-și mângâie duhul.
Despre ea va vorbi totdeauna cu plăcere și cu drag.
Iar viața mamei evlavioase va rămâne o cinste și o pildă pentru fata ei.
Dar despre cine să-și amintească și cum să vorbească, amărâtul suflet al fetiței părăsite?
Când va fi silită să grăiască cuvântul sfânt de mamă, la cine și la ce se va duce gândul ei?
Când va fi întrebată despre mama sa, ce să răspundă ea celui ce o întreabă?
Când va fi silită să asculte ce se vorbește despre mama ei, cum să-și poată ascunde mai mult ochii? Și fața? Și sufletul zdrobit?
O, dacă toate fetițele orfane și depărtate și mai ales cele părăsite L-ar afla pe Hristos...
Și dacă mai ales s-ar afla printre surorile credincioase câte un suflet de mamă. Câte un suflet înțelegător, apropiat, milostiv, dulce, cald și plin de bunătate înțelegătoare, suflet bun, care să se apropie de sufletul acestei fetițe, de sufletul acestei tinere nefericite și să caute a umple ea, până în ceasul ei cel din urmă, locul mamei pierdute.
Locul în care stă acum numai o durere atât de mare și de singură cum nu-i alta pe lume.
Scumpă surioară amărâtă, vino la Iisus!
Vino și vei afla în Inima și în Crucea Lui, o dragoste și o fericire atât de dulce, cât nu-i în stare să-ți dea nici o mamă din lumea aceasta.
Vino, căci printre sufletele iubite pe care le vei afla în jurul Crucii Domnului Iisus, vei găsi o surioară și o mamă de care te vei alipi și care alipindu-se de sufletul tău, te va face să-ți regăsești tot ceea ce credeai pierdut pentru totdeauna.
Dragi suflete slabe, veniți la Domnul Iisus!
În dragostea Dulcelui Mântuitor Iisus Hristos, voi veți găsi atâta putere și bucurie, încât crucea voastră se va acoperi iarăși de flori...
Slavă veșnică Ție, Scumpul nostru Mântuitor, care ești Dulcea noastră Dragoste ocrotitoare și fericită, fii binecuvântat.
Îți mulțumesc, Dulcele meu Mântuitor, că ai devenit Mama mea, Păzitorul și Îndrumătorul meu...
Și că, dăruindu-mi iertarea păcatelor mele și bucuria părtășiei cu Tine, mi-ai dăruit și atâtea suflete scumpe care să mă înconjoare cu dragostea lor,
să se roage pentru mine,
și să mă ajute cu atâta bunătate ca să-mi iubesc crucea. Și s-o port pe urmele Tale.
Te rog să-mi dăruiești puterea de a-Ți urma până la sfârșit, potrivit legământului pe care l-am pus cu Tine. Și după Cuvântul Tău Sfânt, să-mi pot împlini chemarea pe care mi-ai rânduit-o, de a lucra spre binele și pentru fericirea altora. Și cu atât mai mult a celor care m-au născut.
Căci aceasta este mântuirea sufletului meu și voia Ta. Amin.