Fariseii au auzit pe norod spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte aprozi să-L prindă.
Unii oameni dintre cei care mergeau după Isus, erau numai nişte iscoade.
Se duceau după Hristos numai ca să asculte şoaptele altora.
Numai să iscodească ce face Isus şi ce fac ai Săi, ca apoi să se ducă să-L pârască fariseilor, vrăjmaşii Lui.
Iscoadele acestea se prefăceau că sunt oameni neprihăniţi...
că sunt şi ei ucenici şi prieteni ai Domnului,
Prefăcându-se în felul acesta, reuşeau totdeauna să afle tot ce spunea Domnul şi tot ce se spunea despre El.
Reuşeau să audă tot ce vorbea norodul, să ştie tot ce fac cei ce umblă cu Isus.
Să afle toate lucrurile pe unde se adună ai Lui.
Să cunoască pe toţi ucenicii Domnului şi toată învăţătura şi viaţa Sa.
Câte prilejuri minunate au avut oamenii aceştia să se convingă de temeinicia Adevărului lui Dumnezeu arătat în Isus Hristos.
Câte ocazii au avut ei să primească mântuirea sufletului lor!...
Dar şi-au ales osânda şi iadul.
Alţii n-aveau nici timp şi nici mijloace câte aveau aceştia, ca să poată lua parte mereu unde Hristos era propovăduind lumina şi harul lui Dumnezeu cu atâta putere.
Alţii sărmanii, tânjeau de dor să poată şi ei măcar câteodată şi măcar de departe, să-L vadă pe Isus şi să-L poată auzi, dar iscoadele erau totdeauna lângă El şi totdeauna în primele rânduri.
Cât de multe suflete dornice n-au putut nici măcar o dată să aibă bucuria de a fi de faţă la vreuna din cuvântările sau minunile Mântuitorului! Cât de mulţi însetaţi ar fi fost în stare să dea totul, spre a putea măcar o dată să aibă un astfel de prilej,
- dar nu l-au avut!
Iar iscoadele acestea aveau în fiecare zi ocazia să fie aproape de Hristos, pe urmele Lui, printre cei care aveau să-L asculte.
Aveau şi bani de cheltuială. Şi timp de mers.
Şi totuşi n-au aflat mântuirea ci pierzarea, fiindcă inima lor a fost rea şi gândul lor a fost nelegiuit.
Tuturor oamenilor care au venit la Hristos, El le-a dăruit bucurii şi mângâieri, sănătate şi iertare, moştenirea vieţii sau a dragostei.
Tuturor celor care L-au ascultat pe El vorbind, şi au avut un cuget curat, Cuvântul lui Hristos le-a dat lumină, biruinţă şi pace.
Tuturor celor care au venit şi au rămas lângă El, Hristos le-a luat povara păcatelor, povara grijilor, povara pedepsei veşnice.
Numai acestor iscoade, Hristos nu le-a putut da nici o bucurie sau mângâiere, pentru că sufletul lor era închis în ură şi în vrăjmăşie.
Nu le-a putut lumina nici cugetul, nici mintea, nici ochii, nici faţa, fiindcă toată fiinţa lor cufundată în păcat şi robită de întuneric, era necredincioasă şi rea.
Nu le-a putut lua nici o povară, pentru că ei n-au vrut s-o arunce la picioarele Domnului, ci prin împietrirea inimii lor rele şi-au adunat o şi mai mare povară a păcatului. Şi încă mai cu neputinţă de uşurat, cu fiecare zi, prin fiecare nelegiuire a lor, pe care o adăugau la trecutul nelegiuit în slujba lui Satan. O ce stare jalnică poate fi asta!
Datoria voastră o, slujitori ai lui Hristos, este să fiţi cu grijă ca întotdeauna să trăiţi şi să umblaţi în lumină ca Domnul vostru,
căci şi după voi sunt, şi vor fi mereu, pretutindeni astfel de iscoade care să vă pândească şi să vă pârască.
Dacă nu puteţi face nimic spre a-i împiedica pe oamenii aceştia să nu facă mârşăvia pentru care vin, totuşi puteţi să fiţi cu grijă asupra vieţii şi cuvintelor voastre, pentru ca ei să nu afle nici un rău în voi, cum n-au aflat în Mântuitorul vostru.
În felul acesta ei vor cunoaşte că voi sunteţi cu adevărat ai lui Dumnezeu şi nu că numai pălăvrăgiţi.
Poate unii din ei vor fi atraşi spre Isus Hristos, văzând purtarea voastră curată (1 Petru 3, 1). Iar dacă nu vor fi atraşi nici unul cel puţin să nu fiţi voi vinovaţi cu nimic în pierzarea lor.
Nu vă întristaţi dacă, cu toată stăruinţa voastră nu-i puteţi îndrepta pe toţi oamenii.
Nici Dumnezeu Însuşi nu i-a putut.
Dar oricum, dacă vă puteţi purta totdeauna curat, ei vor putea să vă vadă credinţa şi frumuseţea voastră în nevinovăţie.
Şi îşi vor schimba părerea rea care au avut-o despre voi înainte de a vă cunoaşte.
Iar dacă totuşi nu vreau să şi-o schimbe, ci continuă să vă facă răul, să simtă atunci, că osândesc şi vând pe nişte nevinovaţi.
Ca să-i osândească veşnic şi conştiinţa lor!
O Doamne Isuse,
în clipa aceasta cutremuraţi de amintiri îndurerate, ne rugăm pentru toţi acei care au urmărit şi urmăresc pe ai Tăi, spre a aduna împotriva lor dovezi de vinovăţie cu care apoi să-i vândă la cei cu care urzesc răul împotriva Ta.
Nimeni nu va putea măsura niciodată cât rău şi câtă durere au pricinuit oamenii aceştia Ţie şi Lucrării Tale şi copiilor Tăi, - ei, aceste iscoade, cărora ai Tăi nu le-au făcut niciodată nici un rău. Nici lor nici stăpânilor lor.
Totuşi Doamne, noi Te rugăm pentru mântuirea sufletelor lor împovărate cu vărsare de lacrimi - şi vânzare de sânge nevinovat.
Trezeşte-le conştiinţa vinovată şi dă-le o pocăinţă sinceră şi o îndreptare adevărată înaintea Ta,
pentru ca smulgându-se dacă mai pot, din slujba diavolului să-şi mântuiască sufletul,
fie chiar prin dureri de acelea la care au dus ei pe alţii,
numai să nu fie pierduţi pe veci.
Amin.
+
Suferinţa ce pe lume altuia-i pricinuieşti
te va urmări ca umbra ori pe unde-ai să trăieşti.