Fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi...
Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru
La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi: deci mărturia Ta nu este adevărată.
Încă odată: orbia urii este şi prostie.
Vrăjmaşii şi proştii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalţi nu le pot înţelege.
Fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte!
Soarele mărturiseşte singur despre el însuşi. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare, cum el însuşi mărturiseşte despre sine. Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucire, puterea şi viaţa pe care o arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta. Toate celelalte mărturisiri despre el, se întemeiază pe ea. Nici o altă mărturisire n-ar mai putea fi, şi n-ar mai avea nici o valoare fără aceasta.
Dar aceasta, poate, fără toate celelalte.
Mărturia lui Hristos era şi este, El Însuşi.
El Însuşi mărturiseşte despre El.
Lucrările Lui, Viaţa Lui, Lumina şi puterea Lui,
simţite şi văzute de mii de ani şi de miliarde de oameni,
sunt despre Hristos o mărturie ca a soarelui, care pentru noi, este o slabă închipuire a lui Hristos.
Orice mărturii am ascultat, am citit sau am văzut despre Isus, nu au putut să ne facă să-L cunoaştem şi să-L vedem aşa cum este El, până ce L-am cunoscut pe El Însuşi.
Până nu veţi veni voi înşivă la Hristos, nimeni nu vă va putea încredinţa atât de convingător cât se cere, despre existenţa şi viaţa Lui, numai El Însuşi.
Mărturia existenţei şi Dumnezeirii Sale, vă va da-o mai deplin ca oricine şi ca orice, El Însuşi.
Şi după aceea, nimeni nu vă va mai putea clinti din această convingere.
Dar tot fariseii au spus mai departe: Deci mărturia Ta nu-i adevărată.
Ce prostie!...
Şi o spuneau cu toată îngâmfarea, aşa cum numai cei orbiţi de ură sau de prostie pot vorbi.
E ca şi cum cineva ar sta în faţa soarelui să-i simtă lumina, căldura şi viaţa din el,
şi totuşi să spună: nu este adevărat, tu soare nu eşti soare, nu eşti soarele. Te prefaci numai.
Nu ar fi acela oare un nebun şi orb?
Ba da, aşa ar fi!
Aşa şi erau aceia. De aceea bine le-a zis Mântuitorul când le-a spus: nebuni şi orbi (Matei 23, 17-19).
Căci ura faţă de Hristos, îl face pe om nu numai nenorocit, ci şi ridicol.
Nu numai nebun, ci şi orb.
Vrednic nu numai de dispreţ, ci şi de milă.
Slavă Ţie Isuse Hristoase,
Soarele Fericit şi Veşnic al inimii mele şi al vieţii mele,
al sufletului meu şi al trupului meu.
Ce fericit sunt eu în toată fiinţa mea privindu-Te pe Tine
şi cât de neclintită este încredinţarea mea de Tine, pe care am primit-o prin toate nopţile încercărilor prin care m-ai trecut,
ca să ni Te araţi în chip veşnic ne-ndoios,
şi prin care m-aş fi prăbuşit de mii de ori, dacă nu Te-aş fi avut, cu mine şi în mine atât de sigur şi strălucit.
Slavă Ţie, slavă Ţie, Soarele şi Dumnezeul meu Isus Hristos.
De nimic pe lume nu-s atât de încredinţat, ca de existenţa şi de Dumnezeirea Ta.
Slavă eternă Ţie Soarele meu, viaţa şi iubirea mea, Isus Hristos.
Amin. Amin. Amin.