
Fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine Însuți...
Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru
La auzul acestor vorbe, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine Însuți: deci mărturia Ta nu este adevărată.
Încă odată: orbia urii este și prostie.
Vrăjmașii și proștii spun uneori adevăruri pe care cei dintâi nu le pot primi, iar ceilalți nu le pot înțelege.
Fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine Însuți!
Ce mare adevăr au spus ei în aceste cuvinte!
Soarele mărturisește singur despre el însuși. Nimeni n-ar mai putea mărturisi astfel despre soare, cum el însuși mărturisește despre sine. Căci mărturisirea aceasta a lui este strălucire, puterea și viața pe care o arată el. Nici o mărturisire nu-i mai puternică decât aceasta. Toate celelalte mărturisiri despre el, se întemeiază pe ea. Nici o altă mărturisire n-ar mai putea fi, și n-ar mai avea nici o valoare fără aceasta.
Dar aceasta, poate, fără toate celelalte.
Mărturia lui Hristos era și este, El Însuși.
El Însuși mărturisește despre El.
Lucrările Lui, Viața Lui, Lumina și puterea Lui,
simțite și văzute de mii de ani și de miliarde de oameni,
sunt despre Hristos o mărturie ca a soarelui, care pentru noi, este o slabă închipuire a lui Hristos.
Orice mărturii am ascultat, am citit sau am văzut despre Isus, nu au putut să ne facă să-L cunoaștem și să-L vedem așa cum este El, până ce L-am cunoscut pe El Însuși.
Până nu veți veni voi înșivă la Hristos, nimeni nu vă va putea încredința atât de convingător cât se cere, despre existența și viața Lui, numai El Însuși.
Mărturia existenței și Dumnezeirii Sale, vă va da-o mai deplin ca oricine și ca orice, El Însuși.
Și după aceea, nimeni nu vă va mai putea clinti din această convingere.
Dar tot fariseii au spus mai departe: Deci mărturia Ta nu-i adevărată.
Ce prostie!...
Și o spuneau cu toată îngâmfarea, așa cum numai cei orbiți de ură sau de prostie pot vorbi.
E ca și cum cineva ar sta în fața soarelui să-i simtă lumina, căldura și viața din el,
și totuși să spună: nu este adevărat, tu soare nu ești soare, nu ești soarele. Te prefaci numai.
Nu ar fi acela oare un nebun și orb?
Ba da, așa ar fi!
Așa și erau aceia. De aceea bine le-a zis Mântuitorul când le-a spus: nebuni și orbi (Matei 23, 17-19).
Căci ura față de Hristos, îl face pe om nu numai nenorocit, ci și ridicol.
Nu numai nebun, ci și orb.
Vrednic nu numai de dispreț, ci și de milă.
Slavă Ție Isuse Hristoase,
Soarele Fericit și Veșnic al inimii mele și al vieții mele,
al sufletului meu și al trupului meu.
Ce fericit sunt eu în toată ființa mea privindu-Te pe Tine
și cât de neclintită este încredințarea mea de Tine, pe care am primit-o prin toate nopțile încercărilor prin care m-ai trecut,
ca să ni Te arați în chip veșnic ne-ndoios,
și prin care m-aș fi prăbușit de mii de ori, dacă nu Te-aș fi avut, cu mine și în mine atât de sigur și strălucit.
Slavă Ție, slavă Ție, Soarele și Dumnezeul meu Isus Hristos.
De nimic pe lume nu-s atât de încredințat, ca de existența și de Dumnezeirea Ta.
Slavă eternă Ție Soarele meu, viața și iubirea mea, Isus Hristos.
Amin. Amin. Amin.