Fecioară înţeleaptă

Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă

ce trează-aştepţi întruna pe Mirele Slăvit

se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă

iar Faţa Lui Slăvită nici azi n-a răsărit.

Pe cerul larg răsare puzderie de stele

frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat

dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele

Luceafărul Iubirii şi Soarele-aşteptat.

Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită

lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia

dar suflet alb păstrează-ţi nădejdea neclintită

căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.

Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară

rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn

în haina curăţiei, frumoasa ta comoară

aşteaptă cu răbdare pe-al Slavei Dulce Domn.

Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă

în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn

vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă

cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.

Dorm toţi? - O, nu-i nimica! - tu rabdă şi veghează;

plângi mult? - e grea vegherea, El ştie tu cât plângi.

Dar iată Răsăritul cum tot se luminează

şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.

Răsare Faţa Dulce a Celui care vine

iar harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat,

- cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline

îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!