
Ferește-te de răutate
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
12 - Omul de nimica, omul cel nelegiuit întruna
are-n gură neadevărul, umblă numai cu minciuna.
13 - El cu ochii face semne - și din mâini și din picioare
căci în inima-i stricată numai stricăciune are.
14 - Răutatea lui din suflet numai lucru rău urzește
și oriunde numai certuri, numai zavistii stârnește.
15 - De aceea nimicirea-i va veni pe neașteptate
și va fi zdrobit deodată fără leac de-a lui păcate.
16 - Șase lucru le urăște Domnul orișiunde-s ele
și chiar șapte-I sunt urâte osândindu-le ca rele:
17 - Ochii trufași, limba aspră cu cuvinte mincinoase,
mâinile ce varsă sânge fără vină, spre foloase.
18 - Inima care urzește plăsmuiri nelegiuite
și picioarele ce-aleargă pe cărările oprite.
19 - Apoi martorul minciunii care neadevăr grăiește
și nelegiuitul care certuri între frați stârnește.