Fericirea de a fi cu Domnul
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - O, Isuse Domnul meu, eu sunt cu Tine şi aici unde am ajuns după cum am fost cu Tine şi acolo de unde am plecat.
Sunt cu Tine şi astăzi după cum am fost şi ieri.
Sunt şi după aceşti ani mulţi, mulţi, după cum am fost şi înainte de ei.
Ce dulce e lumina acestei stări pe unde trec legănat şi cu ochii înlăcrimaţi de dragul Tău...
Şi când Tu mă întrebi: - ţi-e bine? - eu nu-Ţi pot răspunde decât cu dulcea aplecare a genelor mele ude de lacrimi: sunt fericit, Preaiubitul meu, atât de fericit!
O, rugăciunea mea cu Tine, în Tine, lângă Tine...
Preaiubitul meu...
2 - Ce greu păcat este necuviinţa faţă de cele sfinte!
Oare cum să poţi vorbi necuviincios despre fiinţele şi lucrurile pe care Însuşi Dumnezeu le-a sfinţit, le-a cinstit şi le-a binecuvântat?
Fericiţi sunt - şi vor fi, numai cei care vorbesc cu evlavie şi cu temere despre tot ce este sfinţit de Dumnezeu.
Și nefericiți vor fi veșnic toți cei ce vorbesc necuviincios.
Aceştia vor aluneca tot mai adânc şi nu se vor opri decât în iad. Căci nu există păcat pe care să nu-l facă necuviinţa faţă de lucrurile şi fiinţele sfinţeniei!
Sufletul meu, îngrozeşte-te de acest păcat şi fugi cu teamă de oricine îl face.
3 - Niciodată o sărbătoare nouă nu-mi vine singură, - cu ea vin toate surorile ei cele de dinainte de ea.
Nici una din frumoasele noastre sărbători nu le-am putut uita. Tot ce mi-au adus ele păstrez într-un loc sfânt din care nici un fur nu le poate răpi şi din care nici o furtună nu le poate smulge.
O, nepreţuită este comoara pe care mi-ai dat-o Tu!
4 - Isuse, Darnicul nostru Stăpân, slavă veşnică Ţie.
O, cât de mult ne-ai îmbogăţit Tu pe noi în harul Tău,
cât de pline sunt vistieriile noastre,
cât de strălucit este aurul strălucirilor noastre,
cât de îmbelşugate rugăciunile noastre,
cât de fericite ne sunt lacrimile sfinţite de sărutul Tău,
cât de cereşti ne sunt cântările noastre acompaniate de îngerii Tăi...
O, Darnicul nostru, Bogatul, Bunul nostru Stăpân! Cine oare ar mai putea fi atât de bogat ca noi?
Şi atât de îndatoraţi - faţă de Tine?
5 - Cântarea noastră poţi s-o începi de oriunde, ca şi dragostea Ta fiindcă ea nu are un sfârşit sau un început,
după cum nu are părtăşia ce este în noi sau între noi.
Înainte de începutul cunoscut, era un început în care eram înainte de a fi.
După sfârşitul de acum, va fi o continuare în care vom fi pe totdeauna,
- fiindcă tot aşa avem şi un nesfârşit, după cum am avut un început, - în amândouă fiind numai acest prezent fericit...
6 - Înainte nu ştiam ce ştim acum, după cum azi nu ştim ceea ce vom şti mâine.
Starea de tot mai lumină prin care trecem astăzi ne încredinţează că totul va merge aşa şi în viitor, cum am venit din trecut, crezând în strălucire, în frumuseţe, în putere şi în întindere,
până la contopirea cu ceea ce nu se poate nici grăi acum,
din mult în mai mult,
din frumos în mai frumos,
din fericit în mai fericit,
din larg în mai larg,
din înalt în mai înalt,
aşa şi aşa,
veşnic şi veşnic...
- Şi o Isuse Domnul nostru Mântuitor Nemărginit, - toate acestea numai prin Tine, din Tine şi pentru Tine.
Slavă veşnică Ţie!
7 - Nu ştiu prin câte va trebui să mai trec - dar ştiu unde trebuie să ajung.
Nu ştiu câte ameninţări va trebui să mai aud - dar ştiu că la urma tuturora voi auzi binecuvântarea Ta.
Şi dacă aici în lumea asta, pentru o sărbătoare uit atâtea osteneli, - ştiu că pentru Sărbătoarea Dragostei Veşnice nimic nu poate fi prea greu sau prea mult de îndurat.
O singură bucurie a Ta Preaiubit Isus, Domnul meu, răscumpără o mie de necazuri ale mele.
8 - Viaţa pe care o mai trăiesc însă, este numai o îngăduinţă foarte mărginită. Simt că ea îmi poate fi luată în orice clipă, fiindcă ea nu mai este demult a mea.
Port în mine conştient posibilitatea morţii la orice pas - şi sămânţa ei în mine poate rodi oricând.
De aceea caut să trăiesc cât pot mai folositor, spre a merita prelungirea scadenţei mele.
Şi cumpăna, şi ceasul - sunt în Mâna Ta.
9 - Oare când îmi voi putea plăti eu Doamne marea mea datorie a binelui pe care trebuie să-l fac, în schimbul marelui şi multului bine ce mi se face?
Cu cât îmi cunosc mai mult mărimea datoriei mele, - mi-o simt mereu crescând în loc să scadă, ameninţând în loc să liniştească şi împovărând în loc să uşureze!
O Dumnezeule, cât de dator sunt să fac binele, oricând şi oricui, - spre a plăti cât mi se face mie de Tine prin toţi, totdeauna.
10 - O, Duhule al Preaiubitului meu Sfânt,
Te rog ajută-ne să lăsăm urme frumoase ori pe unde trecem. Ca Sfântul Tău Cuvânt şi Scumpa Ta Lucrare să nu fie vorbite niciodată de rău din pricina noastră.
În felul acesta greul ne va fi uşor, întunericul luminos, iar cerul de deasupra noastră va coborî tot mai jos, până ce se va cuprinde pe totdeauna el statornic în noi. Şi noi veşnic în el.
11 - O, Mărgăritarul Scump al inimii mele, Isuse!
Când Tu erai dincolo de ziduri, cum mergeam eu îndurerat de-a lungul lor, plângând şi chemându-Te!
Cum întrebam pe oricine ce mi se părea că ştie ceva despre Tine,
şi cât am cheltuit eu din sufletul meu ca să aflu ceva despre Tine...
Cât de fierbinţi erau căutările mele, întrebările mele, strigătele mele, rugăminţile privirilor mele,
spre toţi cei care nădăjduiam că vor vrea să-mi spună ceva despre Tine, Comoara şi Preaiubitul inimii mele.
Câtă pâine mi-am mâncat-o eu udată cu plânsul meu cel şi mai amar ca fierea, de suferinţa despărţirii Tale!
Dumnezeul meu, nu-mi mai întoarce niciodată astfel de zile în viaţa mea!
12 - Dulce Binefăcătorul meu Sfânt, Tu ai venit în casa mea chiar în ceasul când aş fi murit dacă n-ai fi venit Tu.
Îţi spăl cu lacrimi picioarele Tale însângerate şi Ţi le zvânt cu sărutări...
Picioarele Tale care au alergat atât de mult, şi au înfruntat atâtea depărtări pentru a Te aduce la mine, care zăceam în cea mai adâncă singurătate. Şi sărăcie. Şi deznădejde.
Tu mi-ai luat dintr-o dată toate poverile mele.
Tu ai luminat dintr-o dată toate încăperile sufletului meu.
Tu mi-ai alinat dintr-o dată toate neliniştile, toate arşiţele, toate chinurile fiinţei mele.
Niciodată nu voi uita cât de mult bine mi-ai făcut Tu.
13 - Scumpul meu Binefăcător şi Dumnezeu, Preaiubitul sufletului nostru, Martorul Credincios şi Ocrotitor al legămintelor noastre cereşti - fii binecuvântat!
Tu ai acoperit cu picurii Tăi de rouă sau ploaie urmele noastre - şi nimeni n-a mai aflat că a călcat cineva pe acolo.
Tu ai acoperit florile căpătâiului nostru cu frunzarul toamnelor frumoase şi noile primăveri fericite le-ai înlocuit iarăşi cu altele noi.
O, priveşte în adâncul inimilor noastre, şi vezi. Niciodată ele nu vor putea să-Ţi spună cât de mult Te iubim, pentru cât de mult ne-ai iubit Tu...
14 - Doamne, ajută dragostei noastre să primească în tăcere şi fără murmur, tot ce bunătatea grijii Tale, a hotărât mai dinainte pentru noi.
Fă-ne să rămânem atât în viaţă cât şi în moarte credincioşi legământului făcut, una şi pe totdeauna.
15 - O, ce Minunat eşti Tu, Minunatul Dumnezeu al nostru şi al părinţilor noştri minunaţi!
Nu numai prin felul vieţii, - ci şi prin felul morţii lor, părinţii noştri Te-au slăvit şi Te-au binecuvântat pe Tine.
Aşa dorim şi noi să Te slujim şi să Te slăvim nu numai cu viaţa noastră ci şi mai mult cu moartea noastră fiindcă mai însemnat este sfârşitul vieţii decât începutul ei.
Ajută dorinţelor noastre să se împlinească fericit şi frumos.
Numai aşa vom putea vedea cu bucurie Faţa Ta.
Şi feţele lor.
16 - Să stăm tot mai strâns alipiţi de Domnul nostru şi de rugăciunea noastră.
Ajutorul Lui să-l aşteptăm în tăcere.
Şi ascultarea lor în răbdare.
Lucrul pe care mai avem a ni-l face să căutăm să-l împlinim cât mai frumos, mai deplin şi mai repede.
Ca să putem merge tot mai slobozi şi tot mai fericiţi spre întâlnirea cu Preaiubitul nostru.
17 - Să nu mai amărâm pe nimeni.
Să ne fie milă chiar şi de vrăjmaşii noştri, fiindcă ei au şi mai mare nevoie de mântuirea lui Dumnezeu, decât prietenii.
Să le înlăturăm pe cât putem orice piedică din drumul lor spre Hristos, Domnul nostru,
ca să-L poată afla şi ei pe Scumpul nostru Mântuitor, care a suferit pe Crucea Lui şi pentru ei.
Şi să facem slujba aceasta cu bucurie, cu milă, cu dragoste
- şi nu de silă, ca ei s-o poată primi.
Puterea şi iubirea Lui ne va ajuta.
18 - Eu am iubit acest pământ al părinţilor şi al înaintaşilor mei, cu tot atâta putere cu câtă iubesc cerul acesta, tot al lor.
Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest cer le sunt sufletele lor.
Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna cald şi iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu şi drag.
Şi tot aşa mă ating de acest cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea.
Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinţilor mei - şi în acest cer cântă sufletele lor.
Iar eu sunt între amândouă, cu ei.
19 - Primele spice de grâu le sărut totdeauna cu evlavie ca pe ceva sfânt.
Pe cele trei mai frumoase le aşez frumos în semn de cruce, le duc cu fior la fruntea mea, pe buzele mele, pe ochiul drept apoi pe cel stâng, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh - Amin.
Apoi le aşez pe inima mea, numindu-l pe unul pentru Trecut, pe unul pentru Prezent şi pe unul pentru Viitor,
după cum la altar aprind totdeauna trei lumânări,
una pentru cei ce au fost,
una pentru cei ce sunt
şi una pentru cei ce vor fi.
Dumnezeul nostru, între ce taine trăim noi!
20 - Cea mai dulce odihnă a mea n-am avut-o în patul meu cald şi între pernele mele moi,
- ci întins cu toată fiinţa mea peste fiinţa acestui pământ, cu faţa mea pe faţa lui, cu inima mea pe inima acestui pământ drag, a acestui pământ gol şi plin
- şi cu fruntea mea odihnind-o în iarba lui verde şi pe sânul lui moale şi tare.
Ca pe sânul cel mai drag şi odihnitor mie.
Oare nu mă hrăneşte acest sân mai îndelung şi mai iubitor ca al mamei mele?
Oare nu din el sunt eu născut întâi?
Oare nu în el voi odihni curând şi nu din el mă voi renaşte iarăşi la învierea cea veşnică?
O, ce odihnitor este sânul tău, pământul meu drag!
Cea mai dulce odihnă a mea este pe tine!