Fericirea de a fi cu Domnul
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - O, Isuse Domnul meu, eu sunt cu Tine și aici unde am ajuns după cum am fost cu Tine și acolo de unde am plecat.
Sunt cu Tine și astăzi după cum am fost și ieri.
Sunt și după acești ani mulți, mulți, după cum am fost și înainte de ei.
Ce dulce e lumina acestei stări pe unde trec legănat și cu ochii înlăcrimați de dragul Tău...
Și când Tu mă întrebi: - ți-e bine? - eu nu-Ți pot răspunde decât cu dulcea aplecare a genelor mele ude de lacrimi: sunt fericit, Preaiubitul meu, atât de fericit!
O, rugăciunea mea cu Tine, în Tine, lângă Tine...
Preaiubitul meu...
2 - Ce greu păcat este necuviința față de cele sfinte!
Oare cum să poți vorbi necuviincios despre ființele și lucrurile pe care Însuși Dumnezeu le-a sfințit, le-a cinstit și le-a binecuvântat?
Fericiți sunt - și vor fi, numai cei care vorbesc cu evlavie și cu temere despre tot ce este sfințit de Dumnezeu.
Și nefericiți vor fi veșnic toți cei ce vorbesc necuviincios.
Aceștia vor aluneca tot mai adânc și nu se vor opri decât în iad. Căci nu există păcat pe care să nu-l facă necuviința față de lucrurile și ființele sfințeniei!
Sufletul meu, îngrozește-te de acest păcat și fugi cu teamă de oricine îl face.
3 - Niciodată o sărbătoare nouă nu-mi vine singură, - cu ea vin toate surorile ei cele de dinainte de ea.
Nici una din frumoasele noastre sărbători nu le-am putut uita. Tot ce mi-au adus ele păstrez într-un loc sfânt din care nici un fur nu le poate răpi și din care nici o furtună nu le poate smulge.
O, neprețuită este comoara pe care mi-ai dat-o Tu!
4 - Isuse, Darnicul nostru Stăpân, slavă veșnică Ție.
O, cât de mult ne-ai îmbogățit Tu pe noi în harul Tău,
cât de pline sunt vistieriile noastre,
cât de strălucit este aurul strălucirilor noastre,
cât de îmbelșugate rugăciunile noastre,
cât de fericite ne sunt lacrimile sfințite de sărutul Tău,
cât de cerești ne sunt cântările noastre acompaniate de îngerii Tăi...
O, Darnicul nostru, Bogatul, Bunul nostru Stăpân! Cine oare ar mai putea fi atât de bogat ca noi?
Și atât de îndatorați - față de Tine?
5 - Cântarea noastră poți s-o începi de oriunde, ca și dragostea Ta fiindcă ea nu are un sfârșit sau un început,
după cum nu are părtășia ce este în noi sau între noi.
Înainte de începutul cunoscut, era un început în care eram înainte de a fi.
După sfârșitul de acum, va fi o continuare în care vom fi pe totdeauna,
- fiindcă tot așa avem și un nesfârșit, după cum am avut un început, - în amândouă fiind numai acest prezent fericit...
6 - Înainte nu știam ce știm acum, după cum azi nu știm ceea ce vom ști mâine.
Starea de tot mai lumină prin care trecem astăzi ne încredințează că totul va merge așa și în viitor, cum am venit din trecut, crezând în strălucire, în frumusețe, în putere și în întindere,
până la contopirea cu ceea ce nu se poate nici grăi acum,
din mult în mai mult,
din frumos în mai frumos,
din fericit în mai fericit,
din larg în mai larg,
din înalt în mai înalt,
așa și așa,
veșnic și veșnic...
- Și o Isuse Domnul nostru Mântuitor Nemărginit, - toate acestea numai prin Tine, din Tine și pentru Tine.
Slavă veșnică Ție!
7 - Nu știu prin câte va trebui să mai trec - dar știu unde trebuie să ajung.
Nu știu câte amenințări va trebui să mai aud - dar știu că la urma tuturora voi auzi binecuvântarea Ta.
Și dacă aici în lumea asta, pentru o sărbătoare uit atâtea osteneli, - știu că pentru Sărbătoarea Dragostei Veșnice nimic nu poate fi prea greu sau prea mult de îndurat.
O singură bucurie a Ta Preaiubit Isus, Domnul meu, răscumpără o mie de necazuri ale mele.
8 - Viața pe care o mai trăiesc însă, este numai o îngăduință foarte mărginită. Simt că ea îmi poate fi luată în orice clipă, fiindcă ea nu mai este demult a mea.
Port în mine conștient posibilitatea morții la orice pas - și sămânța ei în mine poate rodi oricând.
De aceea caut să trăiesc cât pot mai folositor, spre a merita prelungirea scadenței mele.
Și cumpăna, și ceasul - sunt în Mâna Ta.
9 - Oare când îmi voi putea plăti eu Doamne marea mea datorie a binelui pe care trebuie să-l fac, în schimbul marelui și multului bine ce mi se face?
Cu cât îmi cunosc mai mult mărimea datoriei mele, - mi-o simt mereu crescând în loc să scadă, amenințând în loc să liniștească și împovărând în loc să ușureze!
O Dumnezeule, cât de dator sunt să fac binele, oricând și oricui, - spre a plăti cât mi se face mie de Tine prin toți, totdeauna.
10 - O, Duhule al Preaiubitului meu Sfânt,
Te rog ajută-ne să lăsăm urme frumoase ori pe unde trecem. Ca Sfântul Tău Cuvânt și Scumpa Ta Lucrare să nu fie vorbite niciodată de rău din pricina noastră.
În felul acesta greul ne va fi ușor, întunericul luminos, iar cerul de deasupra noastră va coborî tot mai jos, până ce se va cuprinde pe totdeauna el statornic în noi. Și noi veșnic în el.
11 - O, Mărgăritarul Scump al inimii mele, Isuse!
Când Tu erai dincolo de ziduri, cum mergeam eu îndurerat de-a lungul lor, plângând și chemându-Te!
Cum întrebam pe oricine ce mi se părea că știe ceva despre Tine,
și cât am cheltuit eu din sufletul meu ca să aflu ceva despre Tine...
Cât de fierbinți erau căutările mele, întrebările mele, strigătele mele, rugămințile privirilor mele,
spre toți cei care nădăjduiam că vor vrea să-mi spună ceva despre Tine, Comoara și Preaiubitul inimii mele.
Câtă pâine mi-am mâncat-o eu udată cu plânsul meu cel și mai amar ca fierea, de suferința despărțirii Tale!
Dumnezeul meu, nu-mi mai întoarce niciodată astfel de zile în viața mea!
12 - Dulce Binefăcătorul meu Sfânt, Tu ai venit în casa mea chiar în ceasul când aș fi murit dacă n-ai fi venit Tu.
Îți spăl cu lacrimi picioarele Tale însângerate și Ți le zvânt cu sărutări...
Picioarele Tale care au alergat atât de mult, și au înfruntat atâtea depărtări pentru a Te aduce la mine, care zăceam în cea mai adâncă singurătate. Și sărăcie. Și deznădejde.
Tu mi-ai luat dintr-o dată toate poverile mele.
Tu ai luminat dintr-o dată toate încăperile sufletului meu.
Tu mi-ai alinat dintr-o dată toate neliniștile, toate arșițele, toate chinurile ființei mele.
Niciodată nu voi uita cât de mult bine mi-ai făcut Tu.
13 - Scumpul meu Binefăcător și Dumnezeu, Preaiubitul sufletului nostru, Martorul Credincios și Ocrotitor al legămintelor noastre cerești - fii binecuvântat!
Tu ai acoperit cu picurii Tăi de rouă sau ploaie urmele noastre - și nimeni n-a mai aflat că a călcat cineva pe acolo.
Tu ai acoperit florile căpătâiului nostru cu frunzarul toamnelor frumoase și noile primăveri fericite le-ai înlocuit iarăși cu altele noi.
O, privește în adâncul inimilor noastre, și vezi. Niciodată ele nu vor putea să-Ți spună cât de mult Te iubim, pentru cât de mult ne-ai iubit Tu...
14 - Doamne, ajută dragostei noastre să primească în tăcere și fără murmur, tot ce bunătatea grijii Tale, a hotărât mai dinainte pentru noi.
Fă-ne să rămânem atât în viață cât și în moarte credincioși legământului făcut, una și pe totdeauna.
15 - O, ce Minunat ești Tu, Minunatul Dumnezeu al nostru și al părinților noștri minunați!
Nu numai prin felul vieții, - ci și prin felul morții lor, părinții noștri Te-au slăvit și Te-au binecuvântat pe Tine.
Așa dorim și noi să Te slujim și să Te slăvim nu numai cu viața noastră ci și mai mult cu moartea noastră fiindcă mai însemnat este sfârșitul vieții decât începutul ei.
Ajută dorințelor noastre să se împlinească fericit și frumos.
Numai așa vom putea vedea cu bucurie Fața Ta.
Și fețele lor.
16 - Să stăm tot mai strâns alipiți de Domnul nostru și de rugăciunea noastră.
Ajutorul Lui să-l așteptăm în tăcere.
Și ascultarea lor în răbdare.
Lucrul pe care mai avem a ni-l face să căutăm să-l împlinim cât mai frumos, mai deplin și mai repede.
Ca să putem merge tot mai slobozi și tot mai fericiți spre întâlnirea cu Preaiubitul nostru.
17 - Să nu mai amărâm pe nimeni.
Să ne fie milă chiar și de vrăjmașii noștri, fiindcă ei au și mai mare nevoie de mântuirea lui Dumnezeu, decât prietenii.
Să le înlăturăm pe cât putem orice piedică din drumul lor spre Hristos, Domnul nostru,
ca să-L poată afla și ei pe Scumpul nostru Mântuitor, care a suferit pe Crucea Lui și pentru ei.
Și să facem slujba aceasta cu bucurie, cu milă, cu dragoste
- și nu de silă, ca ei s-o poată primi.
Puterea și iubirea Lui ne va ajuta.
18 - Eu am iubit acest pământ al părinților și al înaintașilor mei, cu tot atâta putere cu câtă iubesc cerul acesta, tot al lor.
Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest cer le sunt sufletele lor.
Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna cald și iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu și drag.
Și tot așa mă ating de acest cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea.
Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinților mei - și în acest cer cântă sufletele lor.
Iar eu sunt între amândouă, cu ei.
19 - Primele spice de grâu le sărut totdeauna cu evlavie ca pe ceva sfânt.
Pe cele trei mai frumoase le așez frumos în semn de cruce, le duc cu fior la fruntea mea, pe buzele mele, pe ochiul drept apoi pe cel stâng, în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh - Amin.
Apoi le așez pe inima mea, numindu-l pe unul pentru Trecut, pe unul pentru Prezent și pe unul pentru Viitor,
după cum la altar aprind totdeauna trei lumânări,
una pentru cei ce au fost,
una pentru cei ce sunt
și una pentru cei ce vor fi.
Dumnezeul nostru, între ce taine trăim noi!
20 - Cea mai dulce odihnă a mea n-am avut-o în patul meu cald și între pernele mele moi,
- ci întins cu toată ființa mea peste ființa acestui pământ, cu fața mea pe fața lui, cu inima mea pe inima acestui pământ drag, a acestui pământ gol și plin
- și cu fruntea mea odihnind-o în iarba lui verde și pe sânul lui moale și tare.
Ca pe sânul cel mai drag și odihnitor mie.
Oare nu mă hrănește acest sân mai îndelung și mai iubitor ca al mamei mele?
Oare nu din el sunt eu născut întâi?
Oare nu în el voi odihni curând și nu din el mă voi renaște iarăși la învierea cea veșnică?
O, ce odihnitor este sânul tău, pământul meu drag!
Cea mai dulce odihnă a mea este pe tine!