
Fericirea și înțelepciunea adevărată
Traian Dorz - Poemele lui Solomon
11 - Fiul meu, să nu disprețui blânda Domnului mustrare
nici nu te mâhni în ziua de pedeapsă și-ncercare.
12 - Domnul mustră pe acela ce cu dragoste-L privește
ca părintele ce mustră pe copilul ce-l iubește.
13 - Fericit e omul care a găsit înțelepciune
și de omul care-ajunge priceput în cele bune.
14 - Căci câștigul ei mai bun e ca argintul din comoară
și venitul ei mai scump e ca tot aurul din țară.
15 - Mai de preț e-nțelepciunea ca orice mărgăritare
și-o comoară cum în lume alta, seamăn, nu mai are.
16 - Dreapta ei e viață lungă, stânga ei e bogăție,
pentru cine le urmează dovedind credincioșie.
17 - Drumurile ei sunt drumuri numai binecuvântate
și cărările ei bune sunt de pace, pline toate.
18 - Ea e ca un pom de viață pentru cei care-o apucă
cei ce-o au, în fericire toată viața au s-o ducă.
19 - Prin înțelepciune Domnul a întemeiat pământul
prin pricepere-a-ntărit El cerurile cu Cuvântul.
20 - Prin știința Lui deschis-a El adâncurile toate
și strecoară norii roua dimineților curate.
21 - Fiul meu, aceste sfaturi de-ai tăi ochi nu le desparte
ci păstrează-nțelepciunea și un cumpăt pân-la moarte.
22 - Căci acestea vor fi viața sufletul tău întruna
și la gâtul tău podoaba minunată totdeauna.
23 - Atunci tu pe-a tale drumuri cu încredere vei merge
și nepoticnit piciorul pe-orice cale-o să-ți alerge.
24 - Când te vei culca-n odihnă de nimic nu te vei teme
iar când vei dormi, somn dulce vei avea în orice vreme.
25-Nu te teme nici de spaime neașteptate și grăbite
nici de năluciri din partea cetelor nelegiuite.
26 - Domnul fie-a ta nădejde, El cu marea Lui putere
îți va întări piciorul și păzi-l-va de cădere.