
Fiecare despărţire
Traian Dorz - Cântări Nemuritoare
Fiecare despărţire
de-o fiinţă ce-ai iubit
este-un strop de nimicire
ţi-este-o parte din sfârşit.
Fiecare strâns de gene
este-un văl peste lumini
- teama veşnicei Gheene
să te facă să suspini.
Fiecare-apus de soare
este-o-nştiinţare iar:
- poate pentru-a ta sculare
mâine n-o să mai răsar...
Fiecare seară este
o chemare spre mormânt
- poate fără nici o veste
să te prăbuşească-un vânt.
Fiecare suferinţă
este-un sfânt îndemn de Sus
spre-a-L chema cu pocăinţă,
şi cu lacrimi pe Isus.
Fiecare, fiecare
să te facă să te temi
- după înc-o amânare -
că-n zadar ai să-L mai chemi!