
Fii binecuvântată clipa
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Fii binecuvântată clipa
care-ai adus trezirea mea
din visul putred al ispitei
ce mă ducea spre iad cu ea.
Scump Isus Iubit - fă-mă neclintit
nu mă mai lăsa - să mai pot cădea
în ispita rea.
Fii binecuvântată grija
iubirii care ne-ai lăsat
să mă scufund pe veci în focul
din care n-aș mai fi scăpat.
O, cine-ar mai privi spre mine
și cine-ar mai gândi că sunt
când aș fi-ajuns o mortăciune
nainte de-a fi-ajuns mormânt!
O, binecuvântată fie
numai iubirea Ta Isus
căci numai Tu m-ai scos din flăcări
și iarăși între-ai Tăi m-ai pus.
Tu m-ai făcut să pot fi iarăși
în locul sfânt de la-nceput
și să doresc să-mi spăl cu lacrimi
noroiul unui pas pierdut.